Suedia, Polonia și Germania își iau submarine. România nu găsește 2.000.000.000€ să își cumpere 2 submarine
Tot mai multe țări europene și nu numai își achiziționează noi submarine, această armă fiind considerate foarte eficiente împotriva flotei Rusiei. România a schițat că ar vrea să achiziționeze două astfel de nave, dar a rămas numai la intenție.
Ultima care a anunțat că își cumpără submarine este Suedia. Submarinele A26 suedeze vor proteja Insulele Åland într-o situație de criză, a declarat ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, într-un interviu acordat publicației Hufvudstadsbladet (HBL). Suedia își mărește numărul de submarine de la trei, câte are în prezent, la cinci, arată yle.fi.
Conform tratatelor, nu sunt permise soldați sau fortificații militare în Åland. Cu toate acestea, poziția sa centrală în Marea Baltică face ca regiunea Saariselka să fie de o importanță strategică.
Suedia, Polonia și Germania își iau submarine. România nu găsește 2.000.000.000€ să își cumpere 2 submarine
Ministrul suedez al Apărării, Jonson, nu consideră că Åland constituie un vid militar. “Nu văd niciun vid, dimpotrivă, ne consolidăm capacitățile militare”, declară ministrul suedez al Apărării, Jonson, în Hufvudstadsbladet.
Noul submarin suedez din clasa A26
Lungime: 66,1 metri
Lățime: 6,75 metri
Echipaj: 17–26 de persoane
Armament: torpile, mine, vehicul subacvatic controlat de la distanță.
Și Polonia vrea să-și achiziționeze submarine. Premierul britanic Keir Starmer face lobby ca Polonia să atribuie Suediei un contract în valoare de miliarde de euro pentru achiziţia de submarine, afirmă vineri surse ale agenţiei Reuters. Dacă grupul suedez Saab obţine contractul, ar putea fi implicat şi grupul Babcock din Regatul Unit, afirmă aceleaşi surse.
Citește și: Trump îl amenință pe Putin cu un submarin nuclear: „Oprește războiul, nu mai testa rachete”
Mai mulţi oficiali polonezi au afirmat că decizia privind programul denumit Orka, important în cadrul eforturilor de modernizare a marinei militare a Poloniei şi de întărire a capacităţilor NATO în contextul tensiunilor tot mai ridicate cu Rusia, arată reuters.com
În fine, Germania are mai multe programe de înzestrare pentru militari, iar unul dintre cele mai importante proiecte implică achiziționarea a încă patru submarine U212CD.
Nu sunt bani
În acest timp România care nu are nici măcar un submarin operativ nu face prea mare lucru pentru îndreptarea situației. La un moment dat s-a semnat o scrisoare de intenție pentru achiziția de submarine franceze Scorpene, dar totul a rămas încremenit în proiect. Navele au fost evaluate la 1.000.000.000€ unitatea.
Recent, Ministerul Apărării Naționale ne-a și explicat în ce stadiu este programul submarine. „Până în prezent, nu au fost planificate în bugetul MApN resursele financiare pentru achiziția acestor sisteme. Acest lucru se va realiza în funcție de prioritățile Ministerului Apărării Naționale și de limitele bugetare alocate”, a comunicat MApN la cerea Newsweek.
Citește și: Putin a testat o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară. Țintește la 14.000 Km
Și asta cu toate că experții susțin că, în afară de misiunile normale de patrulare, submarinele sunt necesare chiar și pentru supravegherea platformelor de gaze din Marea Neagră.