Suceava: Spitalul de Îngrijiri Paliative are 31 din cei 41 de pacienți testați pozitiv

Spitalul de Îngrijiri Paliative Ilișești din județul Suceava a intrat miercuri în carantină, după ce majoritatea pacienților și mai multe cadre medicale au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, transmite Monitorul de Suceava.
Astfel, din cei 41 de pacienți aflați în spital, 31 sunt pozitivi, iar din cei 52 de angajați ai spitalului, 28 sunt pozitivi. În acest moment, în spital au rămas 28 de angajați care se vor ocupa, în continuare, de îngrijirea pacienților.
Potrivit directorului DSP Suceava, atât pacienții, cât și cadrele medicale sunt fie asimptomatici, fie au forme ușoare de boală.
În spital au rămas 28 de angajați care se vor ocupa, în continuare, de îngrijirea pacienților.
„Am considerat că aceasta este cea mai bună soluție atât din punct de vedere epidemiologic, cât și pentru familiile personalului medical depistat pozitiv. Deschiderea a venit și din partea lor să se procedeze așa”, a mai spus Manuela Trifan, potrivit Obiectiv de Suceava.