Strigătul de ajutor al Dariei. Nu a mers niciodată. Acum viața i-a mai dat o lovitură cruntă

DE Daniel Toșa, Daniel Toșa | Actualizat: 24.04.2023 - 11:47
Strigătul de ajutor al Dariei. Nu a mers niciodată. Acum viața i-a mai dat o lovitură cruntă - Foto: salveazaoinima.ro - Colaj Newsweek

Daria, o fetiță de 12 ani care nu a avut niciodată șansa să meargă și să experimenteze senzația de a fi cu picioarele pe pământ sau iarba sub ea, primește acum o lovitură crudă din partea veții. Plămânii sunt pe cale să cedeze. Are nevoie urgentă de ajutor.

SHARE

La vârsta de 12 ani, Daria este imobilizată într-un scaun cu rotile. Jocuri simple precum alergatul prin parc sau joaca de-a v-ați ascunselea sunt necunoscute pentru ea. 

Daria s-a născut cu multiple probleme de sănătate, cum ar fi cifoscolioză toraco-lombară severă, rinichi disfuncționali și strabism. Supraviețuirea este o luptă continuă pentru ea, care implică luni petrecute în spital, zile de tratament și recuperare și multiple intervenții chirurgicale.

Strigătul de ajutor al Dariei. Nu a mers niciodată. Acum viața i-a mai dat o lovitură cruntă

,,Draga mamei suferă de când a venit pe lume. Când eram însărcinată în 8 luni am aflat că o să nasc un copil cu hidrocefalie, dar de aici și până la calvarul care a urmat.

Chiar în a doua zi de viață, medicii au dus-o în sala de operație pentru că fetița mea nu avea doar acumulări de lichid în cavitățile adânci din creier, ci și Spina Bifida, o malformație congenitală extrem de gravă care deși îndepărtată chirurgical împiedică pacientul să meargă.

Am acceptat cu greu că puiul meu va fi țintuit pe viață într-un scaun cu rotile”, povestește cu lacrimi în ochi mama Dariei. 

Problemele cu rinichii au apărut brusc

Viața Dariei a fost din nou amenințată la vârsta de doar 2 ani. Problemele cu rinichii au apărut brusc și medicii au descoperit că rinichiul stâng funcționează la doar 20% din capacitatea normală. 

,,Au apărut problemele cu rinichii. Medicii au constatat că rinichiul stâng funcționează doar la 20% din capacitatea normală. Am reușit să-i menținem funcția activă doar cu medicamente și prin montarea unui cateter urinar pe care trebuie să avem grijă să îl golim de 4 ori pe zi.

Este o durere imensă într-un suflet de copil, dar și de mamă, pentru că nu poți decât să asiști neputincioasă la ce îți rezervă viața”, sune mama copilei.

Citește și: Ucraina va lansa curând o contraofensivă de tip „big bang”. Controlează malul estic al Niprului

Viața i-a mai dat o lovitură Dariei. Plămânii, pe cale să cedeze

În ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă, Daria se află acum în fața unei noi provocări care îi pune viața în pericol. Capacitatea sa pulmonară a scăzut sub nivelul critic de 46%, ceea ce înseamnă că are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală pentru a putea respira.

Din cauza deformării toraco-lombare și a problemelor coloanei, plămânii sunt supuși unei presiuni extreme și nu mai pot funcționa normal. Fără o intervenție chirurgicală salvatoare, viața Dariei este pusă în pericol.

,,În februarie, cu ajutorul Asociației Salvează o inimă am reușit să facem o primă intervenție chirurgicală, ce a durat nu mai puțin de 17 ore. Deși procedura s-a încheiat cu succes, medicii au decis că este nevoie de o a doua intervenție pentru a corecta complet deformarea coloanei. Atât pentru noi ca părinți, cât și pentru Daria este o perioadă foarte grea.

Citește și: Artista britanică venită în Delta Dunării pentru a promova meșteșugurile și arta. ”E uimitoare!”

Sunt zile în care suferă enorm că s-a născut bolnavă și nu poate să se joace ori să se plimbe ca alți copii. Eu o însoțesc pretutindeni, nu poate să se descurce singură. Este în clasa a V-a și îi place foarte mult la școală. Se înțelege foarte bine cu toți colegii, care o sprijină și o ajută atât cât pot ei. De obicei se integrează repede între copii, dar nu prea face ea primul pas. Visează să ajungă cântăreață și make-up artist.

30.000 de euro prețul vieții pentru Daria

Dacă reușim să trecem cu bine și de a doua operație, va putea avea o viață normală, chiar dacă este într-un scaun rulant. Daria speră însă ca într-o zi să se inventeze ceva care să o ajute să meargă. Nouă nu ne rămâne decât să ne rugăm să se strângă cei 30.000 de euro necesari operației,” spune mama fetiței.

Veniturile familiei Bratu sunt de doar 3.500 de lei și nu le permit să strângă suma necesară pentru operația vitală a fiicei lor, Daria, care are nevoie urgentă de ajutor pentru a putea respira.

Mama copilei este singura care lucrează și banii trebuie să acopere și cheltuielile zilnice, pe lângă costul tratamentului Dariei. Tatăl fetei este pensionat pe caz de boală după ce a fost în comă timp de 3 săptămâni în urma unui accident.

,,Ne punem toată încrederea în comunitatea Salvează o inimă. Sunt oameni cu suflet mare. Am aflat de ei de la o altă mămică pe care am cunoscut-o într-un spital de recuperare. Și ea fusese ajutată de aceeași asociație. Așa am avut încredere să cerem și noi ajutorul. În plus, am văzut pe internet câte cazuri și-au găsit sprijinul aici,” ne-a mai scris Iliana Bratu.

O sanșă la viață pentru Daria

Daria nu își dorește altceva decât să supraviețuiască, iar donațiile noastre pot fi un pas important în asigurarea viitorului ei. Haideți să investim în viața ei!

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/daria-bratu/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Trebuie să specificați în transferul bancar la detalii plată/mențiune: DARIA BRATU

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te