Şofer prins în timp ce circula cu peste 200km/oră pe un drum naţional. Ce amendă a luat?
Un şofer de 33 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce circula pe un drum naţional din Timiş cu peste 200km/oră.
El a primit două amenzi de circulaţie în valoare totală de peste 3.000 de lei şi a rămas fără permis pentru o perioadă de 4 luni.
Citește și: Peste 140 de șoferi prinși băuți într-o singură noapte, în urma controalelor Poliției la nivel național
Şofer prins în timp ce circula cu peste 200km/oră pe un drum naţional. Ce amendă a luat?
„La data de 2 mai 2026, în jurul orei 12:30, poliţiştii rutieri, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe DN 59/E70, la km 27+300 m, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din direcţia localităţii Voiteg către Jebel. Autoturismul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 211 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 100 km/h, depăşirea fiind de 111 km/h”, a transmis IPJ Timiş, conform News.ro.
Şoferul a fost amendat cu 1.822,5 lei pentru depăşirea regimului legal de viteză şi cu 1.215 lei pentru lipsa documentelor. Amenda totală este de 3.037,5 lei.
De asemenea, el a rămas fără permis de conducere pentru 4 luni.