Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
9.098.245 Votanți în România
50,52 %
754.406 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Serialul The Crown, criticat în Marea Britanie: Total părtinitor și calomnios

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 04.12.2020 - 16:05
The Crown face din Diana o victimă şi din Charles un personaj negativ, spune o specialistă în istoria casei regale/FOTO: Netflix
The Crown face din Diana o victimă şi din Charles un personaj negativ, spune o specialistă în istoria casei regale/FOTO: Netflix

Cel mai recent sezon al serialului "The Crown" a fost criticat în Marea Britanie. "Total părtinitor", "calomnios", "atac cu vitriol" împotriva prinţului Charles, sunt doar câteva dintre acuzații. Producătorii sunt acuzați de critici că și-au permis prea multe libertăți.

SHARE

Britanicii au criticat în special felul în care acest serial de succes produs de Netflix, ce prezintă domnia reginei Elisabeta a II-a, descrie relaţia dintre prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, şi prima lui soţie, prinţesa Diana.

Al patrulea sezon din "The Crown" prezintă momentul intrării lui "Lady Di" în familia regală britanică: actriţa Emma Corrin interpretează rolul unei logodnice singuratice, apoi pe cel al unei soţii cuprinse de angoasă în faţa unui soţ rece şi infidel, încă îndrăgostit de prima lui iubită, Camilla.

Creatorul serialului "The Crown", Peter Morgan, şi-a asumat partea de ficţiune din această producţie, mai ales pentru scenele cele mai intime, provocând cu fiecare sezon un amplu exerciţiu de "fact checking" în rândul fanilor.

Dar, pentru mulţi biografi ai monarhiei şi apropiaţi ai familiei regale din Marea Britanie, de această dată, producătorul britanic a mers mult prea departe, potrivit Agerpres.

"The Crown" "face din Diana o victimă şi din Charles un personaj negativ, în condiţiile în care amândoi au fost victime", a declarat indignată Penny Junor, o specialistă în istoria casei regale britanice. Ea reproşează mai ales faptul că serialul a pus bulimia prinţesei Diana pe seama căsătoriei sale cu Charles şi că această producţie pretinde că fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a continuat să întreţină o relaţie cu Camilla imediat după căsătoria sa cu Diana.

"Modul în care Charles este prezentat reprezintă o calomnie", au denunţat, potrivit publicaţiei The Times, mai mulţi prieteni ai prinţului britanic.

Întregul serial este "un atac cu vitriol" împotriva lui Charles, a adăugat Dickie Arbiter, fost ataşat de presă la Palatul Buckingham.

În cotidianul The Guardian, biograful regal Hugo Vickers denunţă la rândul lui un sezon "total părtinitor" al serialului "The Crown". Încărcătură afectivă pentru Ioannis Deroide, istoric şi autorul cărţii "L'Angleterre en series", relaţia dintre prinţul Charles şi Diana, aşa cum a fost ea prezentată în "The Crown", rămâne una "probabilă".

După părerea acestui scriitor francez, dincolo de "adevărul" fiecărei persoane, "rolul jucat în dinamica generală a familiei regale" este aspectul cel mai interesant, iar din acest punct de vedere noul sezon din "The Crown" are o prestaţie foarte bună.

Ioannis Deroide explică reacţia virulentă a unei părţi a publicului britanic prin "încărcătura afectivă" care continuă să înconjoare evenimentele prezentate în noua producţie.

"În sezoanele precedente, se vorbea despre evenimente vechi şi despre personaje uneori uitate", deci dezbaterile despre veridicitate ţineau de sfera "disputelor dintre biografi", a precizat scriitorul francez. "Însă noul sezon vorbeşte despre lucruri recente, care au marcat profund conştiinţa colectivă", a subliniat el.

Căsătoria ratată dintre Diana şi Charles rămâne un subiect foarte sensibil după moartea tragică a prinţesei de Wales la Paris în 1997. De atunci, moştenitorul tronului britanic, care s-a căsătorit între timp cu Camilla, a reuşit să îşi reabiliteze imaginea publică.

Penny Junor regretă abordarea folosită în acest sezon din "The Crown", pe care îl consideră "extrem de prejudiciabil" pentru cuplul princiar Charles-Camilla, care va domni într-o bună zi în Marea Britanie: "Foarte mulţi oameni, atât în Marea Britanie cât şi în lumea întreagă, vor considera că 'The Crown' este o mărturie fidelă, dar această producţie nu este o istorie reală, ci o ficţiune".

"Responsabilitate morală" Mail on Sunday, suplimentul duminical al cotidianului Daily Mail, a lansat o campanie prin care solicită ca Netflix să precizeze cu claritate faptul că "The Crown" aparţine sferei producţiilor de ficţiune.

Duminică, această publicaţie a beneficiat de sprijinul ministrului Culturii din Marea Britanie, Oliver Dowden, care se teme "că o generaţie întreagă de telespectatori, care nu au trăit acele evenimente, ar putea să confunde această ficţiune cu realitatea".

"The Crown" are o "responsabilitate morală" în a se asigura că publicul său nu confundă serialul cu un documentar, a declarat şi celebra actriţă britanică Helena Bonham Carter, care o interpretează pe sora suveranei britanice, Prințesa Margaret.

Acelaşi punct de vedere a fost susţinut şi de fratele prinţesei Diana, Charles Spencer, care nu are o relaţie apropiată cu familia regală. "Este puţin ridicol", a spus Ioannis Deroide. În pofida "mimetismului impresionant" al decorurilor şi al costumelor, nu există totuşi riscul, potrivit opiniei sale, ca serialul să fie considerat un documentar, mai ales datorită celebrităţii de care se bucură actorii distribuiţi în această producţie.

'The Crown' este doar un element printre multe altele care permit britanicilor să îşi compună propria lor viziune despre familia regală. Nu cred că acest serial ar putea de unul singur să îi facă pe oameni să spună că Charles este un tip şarmant sau din contră", a adăugat el. "Rolul unui serial nu este deloc acela de a fi exact. Chiar şi istoricii practică reconstituirea, căci nu putem niciodată să reproducem trecutul", a adăugat scriitorul francez, potrivit Agerpres.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te