S-au stabilit prioritățile privind colaborarea între DIICOT și Parchetul Federal din Belgia. Șefii celor două structuri s-au întâlnit la București pentru a analiza rezultatele cooperării începute acum aproape 16 ani.
Acordul s-a dovedit un succes
Șefa DIICOT, întâlnire cu procurorul șef al Parchetului Federal din Belgia. 16 ani de colaborare
Conform unei informări publice din partea DIICOT, ”în perioada 18-20 martie 2024, la București, a fost organizată sesiunea anuală de consultări între reprezentanții Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi cei ai Parchetului Federal din Belgia, conform Protocolului de parteneriat între cele două instituţii semnat la data de 9 septembrie 2008”.
Citește și: I-a trimis la răcoare pe frații Cămătaru și pe Cap de Porc. Alina Albu, propusă pentru șefia DIICOT
Echipele conduse de șefii celor două structuri au analizat rezultatele cooperării judiciare.
”Doamna Alina Albu, procuror șef DIICOT și domnul Frédéric Van Leeuw, procuror şef al Parchetului Federal, împreună cu echipele manageriale ale celor două structuri de combatere a criminalității organizate au analizat cooperarea judiciară, caracterizată ca deosebit
de intensă și constantă între Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism și Parchetul Federal din Belgia pe parcursul celor aproape 16 ani de la semnarea acordului și au stabilit prioritățile viitoare privind cooperarea directă între autorităţile judiciare semnatare, pentru abordarea comună şi eficientă a luptei împotriva criminalităţii organizate şi terorismului.
Foto: DIICOT
Acordul s-a dovedit a fi un real model de bune practici în domeniul cooperării bilaterale și reprezintă un instrument suplimentar utilizat în scopul destructurării grupurilor infracţionale organizate transfrontaliere, garantând schimbul constant de date, informaţii operative, precum şi de aspecte care vizează legislaţia şi jurisprudenţa relevante în domeniile de interes comun”, a mai transmis DIICOT.