Se fac 4 ani de când interlopul oltean Rechinu trebuia să fie extrădat din Mexic. De ce nu e adus

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 06.02.2025 - 11:17
Se fac 4 ani de când interlopul oltean Rechinu trebuia să fie extrădat din Mexic Foto: milenio.com
Se fac 4 ani de când interlopul oltean Rechinu trebuia să fie extrădat din Mexic Foto: milenio.com
Interlopul Rechinu este și investitor imobiliar Folo: colaj NWR/Facebook
Interlopul Rechinu este și investitor imobiliar Folo: colaj NWR/Facebook

Se fac 4 ani de când interlopul oltean Rechinu, șeful Mafiei Române din Mexic trebuia să fie extrădat. Acest lucru nu s-a întamplat, cu toate asigurările date de președintele Mexicului, care spunea că interlopul român va fi extrădat rapid.

SHARE

În mai 2021, Parchetul General din Mexic l-a arestat pe interlopul Florian Tudor, zis Rechinu, în vederea extrădării, la solicitarea autorităților române. 

Se fac 4 ani de când interlopul oltean Rechinu, șeful Mafiei Române din Mexic trebuia să fie extrădat. Acest lucru nu s-a întamplat, cu toate asigurările date de președintele Mexicului.

Se fac 4 ani de când interlopul oltean Rechinu trebuia să fie extrădat din Mexic. De ce nu e adus

Șase dintre locotenenții săi au fost condamnați la noi în țară pentru diverse infracțiuni – trei dintre ei pentru că au încercat să ucidă un bărbat la ordinul lui Tudor. Cei trei au contestat sentința.

Citește și: Interlopul Anaser Duduianu, care le fura banii americanilor, condamnat în SUA. Legătura cu "Rechinu"

Avocații lor și-au bazat apărarea pe rapoartele procurorului mexican Jonathan Medina Nava, care a atribuit tentativa de omor unor mexican. Astfel că aliații lui Tudor susțin, prin avocați, că nu sunt vinovați pentru că investigația din Mexic a stabilit cine a comis tentativa.

Lui Medina Nava i-a fost pus sub sechestru contul bancar de către anchetatorii financiari mexicani în 2021, în urma unor suspiciuni că ar fi primit mită chiar de la șeful grupării de interlopi, Florian Tudor.

Imediat după ce a fost arestat în vederea extrădării, Florian Tudor a făcut mai multe reclamații și a deschis mai multe procese în care acuza, în principal, condițiile proaste din închisoare și faptul că autoritățile nu vor să facă anchete în urma denunțurilor lui. 

Interlopul Rechinu acuză Parchetul General din Mexic că n-a făcut anchete după denunțurile lui

Rechinu a făcut mai multe denunțuri la adresa unor oficiali din Mexic pentru abuz de autoritate.

Jorge Antonio Medina Gaona, al unsprezecelea judecător districtual pentru protecția cauzelor penale din Ciudad de Mexico, a admis cererea.

În acțiunea sa, interlopul român acesta reclamă omisiunea de a avea acces la dosarul de anchetă FED/VG/UNAI-QR/0000426/2019, precum și eliberarea unei copii autentificate a acestuia și refuzul de a-l recunoaște pe Oscar Hernández Calderón în calitate de consilier juridic, conform Milenio. 

Citește și: Cum a rămas Interlopul oltean Rechinu fără vilele de lux din Mexic. Extrădarea sa se judecă de 3 ani

Este demn de menționat faptul că, înainte de arestarea lui Florian Tudor, Parchetul General din Mexic a inițiat două dosare de anchetă pentru presupuse nereguli la o percheziție efectuată de personalul său, în care se investighează, de asemenea, abuzul de autoritate.

Cercetările se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Afacerilor Interne și al Parchetului Special pentru Combaterea Corupției.

Citește și: Leonidas, membru important al mafiei interlopului oltean Rechinu, extrădat în Mexic

Printre funcționarii publici anchetați pentru această operațiune se numără fostul delegat al FGR în Quintana Roo și superior ierarhic al altor elemente, Javier Ocampo García.

Se fac 4 ani de când interlopul oltean Rechinu trebuia să fie extrădat din Mexic. De ce nu e adus

Interlopul oltean este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, patru infracțiuni de instigare la șantaj și o infracțiune de șantaj, comise pe teritoriul Mexicului și al României.

Citește și: Clanul Onoriu, sponsor AUR, dezvoltator imobiliar în București. Legături cu interlopi și autorități

Un martor colaborator al FBI a dezvăluit și cum ar fi corupt-o pe frumoasa candidată la funcția de guvernator, Laura Fernandez. 

Rechinu a strâns peste 200 de milioane de dolari din clonarea cardurilor și trecerea ilegală a românilor în SUA, peste granița mexicano-americană, coform FBI.

Citește și: Interlopii, cei mai penali investitori în imobiliare. Clanurile care construiesc cartiere

Cu o parte din banii obţinuţi din infracțiuni, Rechinu a construit pe o plajă din Cancun două blocuri de câte 28 de etaje fiecare iar în Brazilia ar fi cumpărat terenuri care valorează câteva zeci de milioane de dolari.

Rechinu a ridicat șase blocuri în Craiova unde urma să mai construiască şi un hotel.

Organizația criminală controlată de „Rechinul“ era formată din peste două sute de membri, oameni proveniți din toate grupările interlope din Craiova.

Conexiunile și interesele acestora se învârt în jurul Primăriei Craiova, care le-a eliberat mai multe autorizații de construcții. 

Infracțiunile mafiei române din Mexic

În 2020, Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), o rețea internațională de jurnalism de investigație, a publicat o investigație aprofundată privind operațiunile bandei lui Tudor, care a operat în zona Riviera Maya – Mexic.

„Rechinul” și locotenții săi au ajuns să opereze la nivel global și se estimează că au furat peste 1 miliard de dolari de la turiștii din America Latină. Principalul obiect de activitate al grupării era skimmingul – furtul banilor din bancomate cu ajutorul cardurilor clonate.

Un raport al autorităților americane arată că Tudor și grupul său au reușit să se infiltreze în poliția municipală și agenți ministeriali, cărora le plătea 2.000 de dolari pe lună pentru a obține protecție și a fi alertați în legătură cu operațiunile împotriva lor.

Aceștia menționează, de asemenea, că mafia românească finanțează politicienii Partidului Verde. 

Citește și: Cum a corupt-o interlopul oltean Rechinu pe frumoasa politiciană Laura Fernández: Ea va ajunge sus

Rapoartele autorităților americane asigură că gruparea mafiotă românească s-a infiltrat în marșul feminist din noiembrie 2020. În plus, a avut sprijinul a opt polițiști locali, cărora, în ziua respectivă, li s-a ordonat să tragă cu armele pentru a crea haos printre protestatari.

A plecat de la un magazin de ochelari și brichete

La începutul anilor 2000, Florian Tudor (42 de ani) avea un magazin pe strada Lipscani, din centrul Craiovei. Vindea ochelari și brichete.

Din când în când, mai repara câte o pereche de ochelari și încărca brichetele fără gaz. Bani nu prea făcea. În jurul lui se învârteau tinerii din Craiova, racolați pentru noua îndeletnicire a grupărilor de crimă organizată: clonarea cardurilor.

O afacere din care se câștigau foarte mulți bani, ușor, cu riscuri minime. Așa că Tudor a renunțat la afacerea sa și a intrat în „lumea bună“ a orașului.

Surse din Poliția Română au arătat pentru Newsweek România că Tudor și-a făcut debutul în Italia, în perioada 2004 - 2005.

Acolo a ajuns cu clanurile de interlopi din zona Fața Luncii din Craiova. După câțiva ani de făcut bani prin Europa, a ajuns în Olanda, unde a fost arestat pentru clonarea cardurilor. A scăpat din pușcărie în anul 2009.

Din Craiova, la Cancun

După ce și-a ispășit pedeapsa în pușcăria din Olanda, Florian Tudor și-a luat zborul spre Mexic. Odată ajuns acolo, și-a stabilit cartierul general în Cancun, oraș celebru pentru plajele de lux.

A fost urmat îndeaproape de Cosmin Nicolae și Răzvan Ghiță, cu ajutorul cărora coordonează întreaga organizație. Cum pasiunea pentru bancomate nu putea să dispară așa ușor, Tudor a pus bazele companiei Intacash.

Prin intermediul acestei companii se ocupă de instalarea și întreținerea bancomatelor din zonele Cancun, Playa del Carmen, Tulume, Isla de Cozume, Puertor Vallarta și Tijuana.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te