"Vorbim, în primul rând, de încheierea lucrărilor la Pasajul de la Mogoşoaia, înainte de termen, adică în octombrie. (...) Stadiul fizic al lucrărilor la pasaj este de 65%, iar pe şantier tocmai ce a început să fie aşternut asfaltul. Cum vremea se anunţă frumoasă în continuare, această etapă nu ar trebui să ridice probleme. (...) Tot atunci se vor termina atât asfaltările din vecinătate, de pe şoseaua de centură, cât şi amenajarea turbogiraţiei de la intersecţia Centurii cu Strada Gării Otopeni. Traficul de coşmar din zonă va fi ameliorat, odată cu finalizarea acestor proiecte", a menţionat Cătălin Drulă, pe Facebook.
Centura orașului Mihăilești și drumul rapid dintre Vama Giurgiu-Ruse şi DN5, finalizate tot în 2020
Un alt proiect de infrastructură care va fi finalizat în acest an este şoseaua de centură a oraşului Mihăileşti din judeţul Giurgiu, a precizat ministrul Transporturilor.
"Tot în apropiere de Bucureşti, avem Centura oraşului Mihăileşti, care va fi şi ea gata tot anul acesta, după ani şi ani de tergiversări. Stadiul fizic al lucrărilor a depăşit 75%. În prezent, constructorul execută ultimul strat de asfalt, betonul rutier din parcări şi sistemul de iluminat. Urmează lucrări de trasare a marcajelor rutiere şi instalarea parapetelui de protecţie", a afirmat Cătălin Drulă.
Cel de-al treilea proiect din sudul ţării care va fi finalizat în acest an este drumul rapid dintre Vama Giurgiu-Ruse şi DN5, a susţinut ministrul Transporturilor.
"Coborâm spre sud, către graniţa cu Bulgaria, unde vom avea, începând de anul acesta, un drum rapid care va lega Vama Giurgiu-Ruse cu DN5. Are câte 2 benzi pe fiecare sens, separator median şi o lungime de 5,7 km. Este construit din beton, cu o tehnologie nouă - pe care aceeaşi firmă austriacă a implementat-o şi pentru pista 2 a aeroportului Henri Coandă, deschisă anul acesta. Stadiul fizic a ajuns la 50% aici. Aceasta va fi o intrare/ieşire din ţară modernă, care are şi un alt mare avantaj - degrevează oraşul Giurgiu de tranzitul auto şi, implicit, de poluarea astfel provocată", a subliniat Cătălin Drulă.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că în următoarele luni vor fi finalizate lucrările la "lotul 2 din A10 Sebeş-Turda, tronsonul 2 din DX12 Craiova-Piteşti şi A3 la Târgu Mureş".