sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Salarii uriașe în spitalul groazei din Reșița: peste 20.000 lei, medicii, asistentele - 8.000 lei

Data publicării: 02.12.2020 • 14:51 Data actualizării: 02.12.2020 • 23:03
Cadavru abandonat pe un pat al spitalului județean Reșița Foto: Facebook
Cadavru abandonat pe un pat al spitalului județean Reșița Foto: Facebook

Lista veniturilor salariale pe luna august la Spitalul Județean Reșița arată că la secțiile din Staționarul III, cel din care presa a prezentat imagini șocante, veniturile brute erau impresionante: până la 25.000 de lei, echivalentul a 14.000 de lei net.

Medicii de la secțiile de pneumoftiziologie, boli-infecțioase și dermato-venerice, din așa numitul Staționar III al spitalului, au salarii brute care sar de 20.000 de lei pe lună și pot ajunge la 25.000 de lei/lună. Șeful de secție câștiga peste 25.000 de lei, iar alte trei salarii ale unor medici primari se aflau cam la același nivel.

Asistentul șef de la pneumoftiziologie primea, în august, 11.399 lei, brut. Asistentele, în majoritatea lor, aveau peste 8.000 de lei/ lună, dar erau și salarii care se apropiau de 10.000 de lei.

Managerul SJU Reșița câștiga circa 21.000 de lei, iar directorul medical, peste 22.000 lei.

La ATI, un salariu al unui medic depășea 30.000 de lei, iar o parte din asistente aveau peste 10.000 de lei pe lună, brut. Infirmierele primeau peste 5.000 lei/ lună.

„E clar că lucrurile sunt în neregulă la acest Staționar 3, de vreme ce atunci când noi am ajuns acolo portarul nu era la post, a trebuit să ocolim, să intrăm prin spate și, deși afară erau -6 grade, toate ușile erau deschise!”, a declarat, azi, primarul Reșiței, Ioan Popa, vorbind despre situația de la SJU Reșița.

Pe un grup de Facebook au fost postate mai multe imagini scandaloase surprinse în spitalul județean din Reșița. În imagini apar pacienți dezbrăcați pe holuri, mizerie de nedescris și un cadavru într-un sac de plastic în pat, în staționarul 3 unde sunt tratați bolnavii COVID.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră