S-a reușit inversarea procesului de îmbătrânire la șoareci: Când va fi folosit și la oameni

DE Alin Crișan | Actualizat: 14.01.2023 - 11:55
Îmbătrânirea poate fi manipulată „înainte și înapoi după bunul plac”, a explicat cercetătorul David Sinclair. Captură foto: Twitter / @davidasinclair
Îmbătrânirea poate fi manipulată „înainte și înapoi după bunul plac”, a explicat cercetătorul David Sinclair. Captură foto: Twitter / @davidasinclair

Jae-Hyun Yang, un cercetător în genetică de la Sinclair Lab care a participat la studiu, a spus că descoperirile „vor transforma felul în care vedem procesul îmbătrânirii și felul în care abordăm tratamentul bolilor asociate cu îmbătrânirea.”

SHARE

În laboratoarele din Boston, șoareci bătrâni și orbi și-au recăpătat vederea, au dezvoltat creiere mai tinere și mai inteligente și țesuturi musculare și renale mai sănătoase într-un experiment care arată că îmbătrânirea este un proces reversibil.

Citește și: Incendiu puternic în apropierea unui centru de vârstnici din Giurgiu: 28 de persoane, evacuate

În același timp, cercetătorii care au participat la acest studiu, au reușit să accelereze îmbătrânirea unor șoarcei tineri, experimentul având rezultate devastatoare aproape asupra tuturor țesuturilor corpului. Îmbătrânirea poate fi manipulată „înainte și înapoi după bunul plac”, a explicat expertul în anti-îmbătrânire David Sinclair, profesor de genetică la Institutul Blavatnik al Școlii de Medicină Harvard și codirector al Centrului Paul F. Glenn pentru Cercetarea Biologiei Îmbătrânirii. 

Corpul nostru reține o copie a tinereții noastre care poate fi stârnită să se regenereze, potrivit lui Sinclair, autorul-șef al studiului internațional.

Experimentele combinate, publicate pentru prima oară joi în revista de știință Cell, contestă ideea că îmbătrânirea este rezultatul mutațiilor genetice care ne compromit ADN-ul, creând un fel de depozit de vechituri al țesutului celular afectat care poate duce la deteriorare, boală și moarte.

Citește și: Un leopard a evadat de la grădina zoologică și s-a plimbat pe străzile unui mare oraș: Găsit în parc

„Nu sunt vechiturile, nu este deteriorarea [celulelor] cea care ne face să îmbătrânim”, a spus Sinclair.

„Credem că este o pierdere de informație – o pierdere a capacității celulei de a citi ADN-ul său original, astfel că uită cum să funcționeze – în cam același fel cum un calculator vechi poate avea programe corupte. Eu o numesc teoria informațională a îmbătrânirii.” 

Studiul va transforma felul în care abordăm tratamentul bolilor asociate cu îmbătrânirea 

Dacă ADN-ul este hardware-ul corpului, epigenomul este software-ul său. Epigenomurile sunt proteine și substanțe chimice care transmit genelor „ce să facă, unde să facă și când să facă”, potrivit Institutului Național de Cercetare a Genomului Uman.

Citește și: Un tânăr de 25 ani a murit pentru că nu a fost operat la timp de medici: Se încheiase programul

Procesul prin care epigenomul activează și dezactivează genele poate fi declanșat de poluare, toxine din mediul exterior și obieciuri dăunătoare precum fumatul, consumul de alimente care provoacă inflamații sau lipsa cronică de somn.

În alte cuvinte, componentele celulare se pierd pe drumul spre casă, la fel ca o persoană care suferă de Alzheimer.

„Descoperirea uimitoare este că există o copie de rezervă a software-ului din corp care poate fi resetată”, a spus Sinclair. „Noi arătăm de ce acest software devine corupt și cum putem să repornim sistemul prin atingerea unui buton de resetare ce restabilește capacitatea celulei de a citi corect genomul, ca și când ar fi fost tânără”, potrivit digi24.ro. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te