Românii pleacă în vacanță: Trafic cu 60% mai mare față de media lunii mai, prin puntele de frontieră

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 16.06.2020 - 12:29

IGPF a informat că prin punctele de frontieră ale României au efectuat formalităţile de control, în cursul zilei de luni, aproximativ 65.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu 28.900 de mijloace de transport

SHARE

Pe sensul de intrare, au fost aproximativ 40.200 de persoane cu 15.900 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 25.000 de persoane cu 13.000 mijloace de transport.

Per ansamblu, traficul în aceste zile înregistrează o creştere de peste 60% faţa de media lunii mai.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 43.800 de persoane şi 18.300 de mijloace de transport (6.750 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 30.300 de persoane cu 10.600 mijloace de transport.

Comparativ cu media zilnică a traficului din perioada stării de alertă, se constată că numărul persoanelor care s-au prezentat la intrarea în ţară s-a dublat, precizează IGPF.

Ca de obicei, la această frontieră, cele mai tranzitate au fost PTF Nădlac, PTF Nădlac II şi PTF Borş, prin cele trei puncte de frontieră efectuând formalităţile pentru a intra în ţară, în ultimele 24 de ore, aproximativ 24.600 de persoane, iar 10.300 pentru a ieşi.

În această perioadă, prin cele trei puncte de trecere se lucrează la capacitate maximă, la Nădlac I fiind deschise la intrarea în ţară 7 artere de control, iar la Nădlac II - Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile.

Conform IGPF, în urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/ carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 7.849 de persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF Nădlac I - 1.487 (din care 1.053 pe jos), PTF Borş - 1.972, PTF Nădlac II - 3.261, PTF Petea - 933, PTF Vărşand - 55.

IGPF reaminteşte că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri).

"Menţionăm faptul că valorile de trafic înregistrate în ultimele 24 de ore sunt în creştere, apropiindu-se de cele înregistrate în perioada sezonului estival, însă formalităţile de frontieră sunt îngreunate şi necesită un timp mai mare de procesare, pentru că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele completează o declaraţie pe proprie răspundere, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic", arată sursa citată.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 26 de fapte ilegale (16 infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 782.000 de lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.700 de lei. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te