Suntem martorii unui început de vară furtunos. Ploile torențiale au lovit cu forță în Vaslui. O viitură imensă a măturat o localitate, a distrus complet grădinile, dar și două mașini, parcate pe drum.
România, lovită de furtuni puternice! O localitate a fost măturată de o viitură
S-au derulat scene dezolante și în Tulcea. Canalizarea a cedat din nou, iar prin centrul orașului nu se mai putea circula fără barcă.
După o ploaie torențială care a durat 10 minute, canalizarea orașului Tulcea a refulat, iar străzile au fost înghițite de șuvoaie. Șoferii și-au pierdut cumpătul.
Citește și: NATO face apel la țările alianței să accepte ca Ucraina să lovească Rusia cu armele Occidentului
Apa a năvălit în mai multe scări de bloc și a inundat o piață din oraș.
Piețar: „Ies șobolanii din canalizări! Canalizările au dat afară! Sunt ud la picioare! Răcesc!”.
Bătrân: „Același lucru se întâmplă peste tot, întotdeauna, de fiecare dată!".
Bătrân: „Treabă veche! Să ne rugăm să nu plouă, ca să nu mai fie inundații! Dacă după atâtea lucrări în continuare se mai întâmplă inundații nu prea e plăcut".
A fost rău și în Vaslui. În comuna Ivănești, puhoaiele venite de pe versanți au măturat grădini și drumuri.
Cu o forță inimaginabilă apa a luat cu totul două autoturisme.
Citește și: Cine sunt românii din sistemul de învățământ care vor primi bani mai mulți? Anunțul Guvernului
Lili Luchian, proprietara mașinilor: „Am fost sunată de o vecină. M-a întrebat „Lili, unde îți sunt mașinile?”. Zic „în drum”. „Ia ieși în drum și vezi ce e”. Una era la 50 de metri oprită sub nuc, s-a oprit singură și una în râpă".
Proprietara este disperată mai ales că nu avea asigurare casco.
Lili Luchian, proprietara mașinilor: „Nu mai e bună. Abia i-am făcut RAR-ul. I-am pus parbriz nou. Acum, din nou. E boțită. E stricată toată”.
Vremea rea s-a mutat în nord-vestul țării, unde este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică. În anumite zone se vor acumula peste 40 de litri de apă pe metru pătrat, potrivit știrileprotv.ro.