România a preluat președinția OCEMN

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 22.01.2020 - 12:38

România a preluat, începând cu data de 1 ianuarie 2020, Preşedinţia-în-Exerciţiu (PiE) a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), iar Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) - PiE a Consiliului de Afaceri al OCEMN (CA OCEMN) pentru șase luni.

SHARE

În acest context, pentru perioada mandatului României, 1 ianuarie - 30 iunie 2020, în funcţia de preşedinte în exerciţiu al Consiliului de Afaceri al OCEMN a fost desemnat Mihai Daraban, preşedintele CCIR, iar în calitate de secretar general a fost numit Eduard Costin, directorul Direcţiei de Relaţii Externe.

"CCIR îşi va concentra atenţia asupra unuia dintre obiectivele majore ce va fi asumat pe durata acestui mandat, şi anume creşterea profilului şi relevanţei CA al OCEMN în raport cu statele membre, prin sporirea eficienţei şi performanţei organizaţiei. Totodată, pe palier sectorial, CCIR va milita pentru promovarea cooperării în domeniile cheie pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii: transporturi şi conectivitate; protecţia mediului înconjurător; energie verde şi competitivitate", a declarat Daraban.

Consiliul de Afaceri al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (CA OCEMN) a fost înfiinţat la 30 august 1992 şi a devenit operaţional la 1 mai 1993. La sfârşitul lunii martie 1995, Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin preşedintele acesteia, a fost desemnată de către Ministerul Afacerilor Externe al României ca reprezentantă a comunităţii de afaceri din România în acest Consiliu, luând parte la activitatea acestuia.

Preşedinţia organizaţiei este asigurată prin rotaţie la fiecare şase luni. Ultimul mandat al Preşedinţiei-în-Exerciţiu a României a fost în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2015. În timpul Preşedinţiei, România a urmărit cu prioritate consolidarea misiunii economice a BSEC.

Statele membre ale Consiliului de Afaceri sunt: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Serbia, Rusia, Turcia şi Ucraina.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te