miercuri 15 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

Rejudecarea procesului soților Ceaușescu, respinsă. Cine a cerut reabilitarea dictatorilor?

Data publicării: 15.10.2025 • 17:02 Data actualizării: 15.10.2025 • 17:06
Elena și Nicolae Ceaușescu - Foto: Arhiva
Elena și Nicolae Ceaușescu - Foto: Arhiva

Judecătorii militari au respins, în urmă cu puțin timp, cererea de rejudecare a procesului prin care soții Elena și Nicolae Ceaușescu au fost condamnați la moarte în decembrie 1989, au declarat surse judiciare.

La 35 de ani de la uciderea cuplului care a guvernat România comunistă, profesorul Mircea Oprean (ginerele moștenitor al dictatorilor) a contestat legalitatea sentinţei nr. 1/25.12.1989, pronunţată de un Tribunal Militar Extraordinar, considerând că aceasta a fost dispusă în lipsa oricăror probe și cu încălcarea procedurii penale.

Citește și: Iliescu s-a cățărat la putere pe cadavrul lui Ceaușescu, protectorul său. Executat de Crăciun

Rejudecarea procesului soților Ceaușescu, respinsă

Mircea Oprean a fost căsătorit cu Zoia Ceaușescu, fiica lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. El a arătat în fața unei instanțe militare că socrii săi au fost executați, la Târgoviște, în ziua de Crăciun a anului 1989, fără să beneficieze de dreptul de apel.

În 24 iulie 2024, Mircea Oprean a depus o acțiune la Curtea Militară de Apel prin care cerea reluarea procesului soților Ceaușescu. Judecătorii militari și-au declinat competența către instanța civilă, iar la începutul acestui an Înalta Curte de Casație și Justiție a arbitrat conflictul ivit și a apreciat că magistrații Curții Militare sunt cei îndreptățiți să soluționeze dosarul. Astfel, după trei înfățișări, judecătorii au hotărât azi să respingă solicitarea de rejudecare a procesului soților Ceaușescu.

Citește și: DOSAR NEWSWEEK Revoluția din 1989 - Cine a tras în noi

Procesul soților Ceaușescu a început în data de 25 decembrie 1989, la ora 13:20 și s-a încheiat în jurul orei 14:40, într-o cameră din garnizoana unei unități militare din Târgoviște.

Capetele de acuzare la adresa cuplului dictatorial au fost:

• Genocid – peste 60.000 victime;
• Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc;
• Subminarea economiei naționale;
• Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră