Recunoașteți personajele? Cele două fetițe care au făcut istorie în sport. Tu ți-ai dat seama cine sunt? Și acum numele lor răsună în istorie.
Cele două fetițe care au făcut istorie în sport
Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu formează unul dintre cele mai emblematice duouri din istoria gimnasticii.
Tânăra gimnastă strălucitoare a României Nadia Comăneci, (în față), și colega ei de echipă Theodora Ungureanu, din fotografia de mai sus, se bucură de o pauză de la antrenament la internatul pe care ei și ceilalți membri ai echipei lor olimpic la care participă.
Cele două au făcut parte din aceeași echipă, însă au terminat la 10 zecimi diferență în campionatul final. Nadia a obținut nota 10 pe linie, iar Teodora a obținut 9,9.
Teodora Ungureanu s-a născut la Reșița, pe 13 noiembrie 1960. A iubit gimnastica încă din clasa I, luând primele lecții în orașul natal cu antrenorul Andrei Kerekes. Din 1970 a participat la competiții republicane, cel mai bun rezultat al ei la acea vreme fiind locul 6 la all-round la categoria a 4-a.
Din 1971 își desfășoară activitatea în cadrul Liceului de Gimnastică Gh. Gheorghiu-Dej, cu Marta și Bela Karoly antrenori. În fiecare an, măiestria Teodorei Ungureanu creștea vizibil, mișcarea ei devenea din ce în ce mai frumoasă, și cu o precizie și o siguranță proeminentă.
La primele Campionate Naționale la care a participat, în 1971, s-a clasat pe primul loc în concursul de la individual compus la categoria copii.
Deși a fost o gimnastă cu multe calități, reușind să câștige medalii la Cupa Mondială și concursuri internaționale, performanțele sale au fost adesea umbrite de cele ale celebrei colege de echipă, Nadia Comăneci, clasându-se pe locul al doilea, după Nadia, la mai multe ediții ale Campionatelor Naționale.
Teodora Ungureanu, o senzație în gimnastică
La Jocurile Olimpice de vară din 1976 a ratat cu puțin câștigarea medaliei de bronz la individual compus, clasându-se în final pe locul patru.
Cu toate acestea, reușește să își adauge în palmares, pe lângă medalia de bronz din concursul pe echipe, alte două medalii în finalele pe aparate: bronz la bârnă și argint la paralele inegale. În 1978 se mută la clubul sportiv Dinamo București.
La ultima competiție la care participă, Jocurile Mondiale Universitare din 1979 (Mexico City, Mexic), câștigă medalia de aur la individual compus. După retragerea din activitatea competițională, se înscrie la Academia Națională de Educație Fizică și Sport din București.
În 1980 s-a căsătorit cu gimnastul român Sorin Cepoi și împreună au o fiică, Adriana. Teodora și soțul său lucrează o perioadă în cadrul trupei de circ Cornea, după care se mută în Franța unde antrenează timp de opt ani, iar din 1993 se stabilesc în SUA.
Deși au fost prietene și partenere de antrenament mulți ani, când erau adolescente, Teodora Ungureanu nu a mai ținut legătura cu Nadia Comăneci, ajungând să se vadă doar pe la evenimentele sportive. În timp ce Nadia este o prezență extrem de activă în viața publică, Teodora Ungureanu s-a retras din lumina reflectoarelor. O mare bucurie a ei a fost faptul că a devenit bunică.
Nadia Comăneci, viața unei fetițe vedetă
Se spune că Nadia Comăneci a ajuns gimnastă pentru că era prea neastâmpărată și nu stătea locului nici o secundă. „Scotea tot praful din perne și a reușit să rupă canapeaua încercând să stea în cap”, povestea mama Nadiei într-un interviu.
Nadia Comăneci s-a născut la Onești, într-o familie de oameni simpli, pe data de 12 noiembrie 1961. Părinții ei, Ștefania și Gheorghe și-au dorit-o foarte mult, însă bucuria era să le fie repede curmată, chiar din maternitate. S-a născut cu o malformație iar medicii au spus că dacă va scăpa cu viață, cu siguranță va rămâne cu un handicap mintal.
Atunci bunica maternă, pentru a demonstra că Dumnezeu e mai presus de toate, a luat-o în brațe și a dus-o într-o duminică la biserică, unde a trecut-o de trei ori pragul.
Citește și: Eugen Ionesco i-a cerut demisia lui Ceaușescu și a avut parte de un coșmar: „Venise la ușa mea”
„La scurt timp malformația a dispărut ca prin minune”, povestea Nadia în cartea sa, „Scrisori către o tânără gimnastă”, unde mai adăuga că „Viața mea este mult mai complexă decât o listă de eșecuri și împliniri”.
La o săptămână după ce părinții și-au adus copilul acasă, au decis să meargă în vizită la bunici. La un moment dat, dintr-un impuls de drăgălășenie, bunicul a luat bebelușul în brațe să-l alinte. Chiar atunci s-a prăbușit tavanul casei.
Dacă ar fi rămas în pătuț, probabil azi nu am mai fi scris despre ea. Nadia a fost din nou salvată pentru că, probabil, viața avea alte planuri cu ea, unele mărețe.
Copilăria Nadiei Comăneci s-a petrecut între cei patru pereți ai sălii de gimnastică unde fetița cu codiță de cal lucra câte opt ore pe zi. Ce se întâmpla în spatele ușilor, Nadia nu a dezvăluit niciodată.
„Mi-am păstrat amintirile în podul minții, astfel încât să-mi pot continua viața neîngreunată de trecut. Voi păstra unele secrete pentru că fie sunt comori personale, fie sunt prea dureroase pentru a mi le aminti”, spune Nadia în cartea sa autobiografică.
După ce a devenit campioana României, Nadia pornea să cucerească lumea. Primul pas erau Campionatele Europene de la Skien unde a făcut senzație în 1975.
Citește și: Prețul plătit de Dan Grecu, primul campion mondial la gimnastică. Se retrage. „Durerea e prea mare”
Dar nu așa cum avea să se întâmple la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 unde a primit prima notă de 10 din istoria Olimpiadei. La final a plecat acasă cu șase note maxime, trei medalii de aur, una de argint și una de bronz.
Dar anul acela mai are o semnificație. Înainte de a ajunge la Montreal, Nadia a participat la Cupa Americii unde a câștigat aurul la individual compus, fiind pe același podium cu un băiat blond, american.
Acesta era Bart și pe atunci avea 18 ani. Un fotograf l-a rugat să-i dea un sărut pe obraz Nadiei, pentru o fotografie ce avea să apară în New York Times. 20 de ani mai târziu se căsătoreau.
„Nu vreau ca viața mea să fie privită ca o poveste cu zâne pentru că ar fi prea siropos”, povestește Nadia.
