Protocol între Primăria Capitalei și CFR pentru trenul metropolitan. Traseul garniturilor

Reprezentanţi ai Municipalităţii vor semna un protocol cu cei ai Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA pentru realizarea trenului metropolitan, după ce acesta a fost aprobat de către consilierii generali, a anunţat edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Citește și: Alertă maximă. Explozie la un tren care transporta europarlamentari de la Strasbourg la Bruxelles
El a scris, miercuri, pe Facebook, că Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală Investiţii, are în pregătire proiectul de realizare a unui tren urban pe semi-inelul feroviar de nord.
Citește și: Incendiu la locomotiva unui tren de călători în Prahova. În vagoane se aflau 100 de pasageri
Protocol între Primăria Capitalei și CFR pentru trenul metropolitan. Traseul garniturilor
Nicuşor Dan a punctat că acesta include patru obiective principale: realizarea şi amenajarea a zece staţii; reconfigurarea, reabilitarea şi modernizarea intersecţiei şos. Chitilei cu b-dul Bucureştii Noi şi reconfigurarea, reabilitarea şi modernizarea b-dului Bucureştii Noi (segment str. Timişului - Pod Constanţa), reconfigurarea, reabilitarea şi modernizarea Căii Griviţei (segment Pod Constanţa - str. Carpaţi) reconstrucţie pod Constanţa; Nod Petricani - închidere Inel Median; Nod Andronache - închidere Inel Median.