Medicii spun că unii pacienți au venit la spital doar pentru a-și verifica starea de sănătate, bănuind că în Piața Victoriei s-au folosit gaze care le-ar fi putut face rău. Mai multe persoane care au participat la miting au acuzat stări de rău, iar rețelele de socializare au explodat cu astfel de mărturii.
„Azi (miercuri – n.r.) am avut aproximativ zece cazuri. Ieri și alaltăieri, media a fost cam aceeași. Ca urmare a diferitelor anunțuri din mass-media, foarte mulți cetățeni care au fost în Piața Victoriei au venit să-și facă analize. Am avut un caz, azi, în care un bărbat ne-a spus că, trecând pe lângă spital, s-a oprit să-și facă analizele, nu că avea anumite simptome. Oamenii au înțeles din diverse surse că în Piață s-a dat cu ceva rău, dar, în urma analizelor, nu s-au descoperit elemente care să arate acest lucru și care să necesite internări”, a declarat medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.
Pe de altă parte, toate persoanele care au stări de rău, care au fost lovite sau abuzate în orice fel, în Piața Victoriei, la protestul din 10 august, trebuie să se prezinte la medic pentru analize. Totodată, persoanele care au fost agresate la protestul diasporei și care își scot certificate medico-legale de la Institutul de Medicină Legală, pot depune, la Parchetul General, plângeri penale, în calitate de victime. Și martorii la evenimentele de vineri, în care Jandarmeria a intervenit în forță în Piața Victoriei, pot depune denunțuri la parchet. Plângeri se pot face și online la parchet, pe sesizare@mpublic.ro
Pe lângă plângerile depuse la parchet, sesizări se pot face și pe platforma online abuzurilejandarmeriei.ro, administrată de grupul civic Geeks for Democracy. Toate sesizările, inclusiv probele video, audio, forografiile, semnalate aici vor fi adunate, existând posibilitatea ca vicitimele să primească consultanță juridică gratuită.