Promisiunea superbă a lui Horia Brenciu pentru fiul său adoptiv. O vei întâlni când vei avea 18 ani

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 17.11.2023 - 19:50
Promisiunea superbă a lui Horia Brenciu pentru fiul său adoptiv. O vei întâlni când vei avea 18 ani - Foto: Kiss FM / imagine cu caracter ilustrativ

Horia Brenciu este unul dintre cei mai iubiți artiști din țara noastră. Mereu cu zâmbetul pe buze, Horia reușește să aducă haz în orice discuție pe care o poartă. Deși este un artist desăvârșit, Horia nu uită de rolul de tată. Iată cum este în viața de familie.

SHARE

Horia Brenciu, nu este doar un talent extraordinar pe scenă, ci și un tată dedicat și iubitor. Împreună cu soția sa, Alexia, formează o familie frumoasă, alături de cei 4 copii ai lor. Iată ce spune artistul despre ei, dar mai ales despre fiul său adoptat în 2016.

Horia Brenciu în viața de familie. Tată a 4 copii

Alice, soția lui Horia Brenciu, are două fete, pe Andreea și Maria, dintr-o căsnicie anterioară, însă cântărețul le-a tratat și le-a iubit întotdeauna ca pe copiii lui. „Maria și Andreea sunt niște fete de care nu ai cum să nu te îndrăgostești, din prima clipă. Și acum, fără lipsă de modestie… și eu sunt puțin iubibil. Așa că nu a fost chiar greu. Am vrut să le fiu prieten și mi-a ieșit de cele mai multe ori.

Citește și: Uitat de public, actorul care a distrat România cere să fie incinerat. Să nu rămână nimic după mine

Cu Andreea lucrez împreună de aproape 10 ani și suntem o echipă sudată. E deșteaptă, creativă și pe deasupra e și foarte frumoasă. Maria este îngerașul nostru. E cea mai empatică persoană pe care o cunosc. Cum să nu le iubești?!”, a spus cântărețul, într-un interviu pentru Viva.

Antrenorul de la „Vocea României” și soția sa au împreună o fetiță, pe nume Mina, care a venit pe lume în urmă cu 11 ani. La puțin timp după, cuplul a luat decizia de a adopta un băiețel. Toma a intrat în familia artistului și a fost crescut cu multă iubire.

Horia Brenciu i-a spus fiului său că este adoptat și dacă va dori să își cunoască mama biologică o va putea face atunci când va împlini vârsta de 18 ani.

„Am vorbit despre ea. Are dreptul să o cunoască atunci când împlinește 18 ani. Deocamdată e preocupat cu școala, baschetul, joaca și prietenii”, a mărturisit vedeta pentru sursa mai sus-menționată.

Horia Brenciu încurajează pe cei care au ales sau consideră calea adopției, subliniind că, deși procesul poate fi sinuos, recompensele sunt inestimabile. Artistul mărturisește că, în prezent, a uitat cât de dificil a fost procesul de adopție, iar ceea ce contează acum este dragostea și bucuria aduse de copii atunci când intră pe ușă.

Băiețelul îi calcă pe urme

Băiețelul în vârstă de 9 ani pare să fie înzestrat cu numeroase talente. Pe lângă faptul că îi place foarte mult fotbalul, mai nou acesta începe să pășească timid în lumina reflectoarelor chiar alături de tatăl său celebru.

Îndrăgitul artist a postat pe rețelele de socializare un clip în care dezvăluie că el și Toma vor apărea pentru prima dată într-un clip muzical de-al artistului. În descrierea postării Horia Brenciu a transmis și un mesaj sincer legat de această experiență deosebită alături de fiul său. 

„O experiență care ne-a marcat…Pe fiul meu, Toma, pe regizorul Iura Luncasu, pe mine și întreaga echipă alături de care am filmat clipul “TATA”. În curând”, a scris Horia Brenciu în descrierea postării. 

Fiica cea mare a artistul îl ajută cu montarea podcastului, astfel că ne putem aștepta ca și ceilalți doi copii ai familiei să își descopere pasiuni în acest domeniu.

În cadrul unei emisiuni, Horia Brenciu a povestit cum el și soția sa au decis să îl adopte pe micuțul Toma.

„Toma a venit la noi fără să căutam neapărat un copil. Dumnezeu ni l-a dat printr-un concurs de împrejurări favorabile. Atunci am înţeles, o dată-n plus, că dacă ţi-e dat să primeşti ceva, totul se poate împlini.

Citește și: Ștefan-Mihăilescu Brăila reînvață să meargă și să citească după un atac cerebral. A fost salahor

Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze şi atunci am făcut toate demersurile. Am zis, ”Nu-l avortează, îl vrem noi!”. Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare.

Toma este băiatul nostru. Este adevărat că nu l-a purtat Alice în burtă, însă este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume. Este o minune de copil, este inteligent, talentat la cântat şi la fotbal şi extrem de iubitor. Este dragostea noastră şi a tuturor celor care-l cunosc”, a spus artistul în cadrul emisiunii „Profesioniştii”, potrivit Click.ro.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te