În 2016, PSD a câștigat alegerile cu un „Program de guvernare” vast în care își asumau construirea unei rețele moderne de drumuri.
La capitolul Transport Rutier, PSD menționa:
„Guvernul susține dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, construcţia unei reţele eficiente de autostrăzi, drumuri expres, şosele care să facă legătura între regiunile României… Dezvoltarea regională echilibrată, eliminarea decalajelor, un sistem eficient de gestionare şi întreţinere a tuturor drumurilor naţionale sunt esențiale pentru dezvoltarea transportului rutier”.
Printre investițiile (numeroase) pe care PSD și le-a asumat în document se stipula:
„În vederea dezvoltării transportului rutier, Guvernul susține următoarele investiții”: (..).
„Coridorul IX paneuropean, prin realizarea unor tronsoane de drum/valoare estimată: Drumuri expres: Paşcani – Suceava (289, 99 mil Euro), Suceava – Siret (196,20 mil.Euro)”.
Ce avem după 4 ani
Lucrările la cele două drumuri expres nu au început nici măcar pe hârtie.
Compania Națională de Administrare a Infrasructurii Rutiere a anunțat, astăzi, că s-au depus patru oferte pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic necesare realizării sectoarelor de drum expres Paşcani - Suceava şi Suceava - Siret.
Valoarea estimată a contractului "Elaborare studiu de fezabilitate şi proiect tehnic de execuţie pentru Drum Expres Paşcani-Suceava" este de 15,185 milioane de lei fără TVA. Lungimea estimată a traseului este de 61 km.
Valoarea estimată a contractului "Elaborare studiu de fezabilitate şi proiect tehnic de execuţie pentru Drum Expres Suceava-Siret" este de 13,05 milioane de lei fără TVA. Lungimea estimată a traseului este de 41 km.
Și pentru acest proiect studio de fexabilitate se va întocmi în doi ani.
În cel mai feirict caz lucrăile încep după 2022.