Președinții SUA nu primesc casă de la „RAAPPS”. Unde s-au mutat ultimii 5 președinți americani

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 29.10.2020 - 12:12
Casa Albă / Foto: cnbc.com

Dacă în România președinții primesc casă de protocol de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) după ce pleacă de la Cotroceni, în Statele Unite, când li se termină mandatul, liderii de la Casa Albă trebuie să-și gasească singuri alternative.

SHARE

Unii se întorc în casa în care locuiau înainte de a prelua fotoliul de la Casa Albă, alții își cumpără sau chiar își închiriază proprietăți. Singurele servicii speciale de care pot beneficia foștii președinți ai SUA sunt pază și mașină cu șofer de la Secret Service.

Barack Obama (președinte al SUA între 2009 și 2017)

După ce au părăsit Casa Albă, Barack și Michelle Obama și-au închiriat un ”conac” construit în 1928, de aproape 800 de metri pătrați, în zona Kalorama din Washington, DC. Casa are nouă dormitoare, un living cu șemineu, bucătărie open space și o grădină relaxantă, cu alee de acces privată.

Mai multe fotografii ale casei familiei Obama din Kalorama, aici.

 

George W. Bush (președinte al SUA între 2001 și 2009)

La sfârșitul celui de-al doilea mandat, George W. Bush s-a întors la Prairie Chapel Ranch din Crawford, Texas. Cât a fost la Casa Albă, cuplul prezidențial și-a petrecut mai multe vacanțe aici, proprietatea fiind poreclită ”Western White House”. Casa are doar parter, trei dormitoare și două apartamente complet separate pentru oaspeți. Iar întreaga ”fermă” se întinde pe o suprafață de peste 600 de hectare și include un traseu pentru biciclete cu o lungime de 64 de kilometri.

 

Bill Clinton (președinte al SUA între 1993 și 2001)

Bill Clinton și-a pregătit plecarea de la Casa Albă cumpărând, în 2000, o casă în stil colonial olandez în Chappaqua, New York. Potrivit New York Times, proprietatea a costat 1,7 milioane de dolari. Imobilul dispune de cinci dormitoare, patru băi, o piscină și un hambar.

 

George H. W. Bush (președinte al SUA între 1989 și 1993)

George H. W. Bush s-a retras la casa de vacanță de vară a familiei cunoscută drept Walker's Point din Kennebunkport, Maine. Familia Bush a stat aici din mai până în octombrie, iar în restul timpului, în Tanglewood, Texas.

 

Ronald Reagan (președinte al SUA între 1981 și 1989)

Ronald și Nancy Reagan au plecat de la Casa Albă în Los Angeles, California. Proprietatea are o suprafață de circa 5.000 de metri pătrați, iar casa, aproape 670 de metri pătrați. Imobilul a fost construit în 1954 și dispune de trei dormitoare și șase băi. În 2016, proprietatea a fost vândută în 2016 cu 15 milioane de dolari.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te