Începutul noului an şcolar marchează lansarea unui program amplu de măsuri pentru prevenirea traficului şi consumului de droguri în şcoli, precum şi pentru combaterea actelor de violenţă comise de unii elevi împotriva altor elevi sau a cadrelor didactice, se arată în mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia începerii noului an şcolar.
Predoiu, la începerea noului an şcolar: „Lansăm un program pentru prevenirea drogurilor în școli”
"Am instructat forţele noastre de aplicare a legii, poliţişti şi jandarmi, alte agenţii, cu sarcini precise şi extinse în ceea ce priveşte securitatea în şcoli şi în jurul lor.
Citește și: Copiii ucraineni au început școala în buncăre. Cum poate fi studiată astronomia dintr-un subsol
Suntem şi vom rămâne prezenţi atât pe străzi, cât şi în incinta şcolilor, pentru a proteja drepturile şi siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice, cu o intensitate crescută la orele de început şi de final ale cursurilor, garantând, astfel, că fiecare zi de şcoală începe şi se încheie într-un mediu sigur", a spus Predoiu.
El a adăugat că ministerul a iniţiat programul pentru prevenirea consumului de droguri în şcoli, în colaborare cu mai multe ministere, deoarece succesul său depinde de acţiunea coordonată a mai multor instituţii, de la educaţie la sănătate, siguranţă publică şi protecţie socială.
Citește și: Ministerul Transporturilor promite că România va avea 250 de km de autostradă până în 2024
"Înaintea începerii noului an şcolar, pompierii au inspectat amănunţit şcolile, pentru e semnala riscurile legate de incendii şi a proteja elevii şi profesorii şi din această perspectivă.
Angajamentul nostru faţă de siguranţa voastră este serios, puternic şi va fi permanent. Suntem aici pentru a vă sprijini în fiecare zi de şcoală şi pentru a vă oferi un mediu adecvat în care să învăţaţi şi să vă dezvoltaţi în siguranţă", a precizat ministrul de Interne.