Poliția Capitalei: „De 1 Mai, grătarul îl facem acasă, în familie”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 29.04.2020 - 17:33

Poliția Capitalei avertizează că, de 1 Mai, cetățenii trebuie să respecte restricțiile impuse prin Ordonanțele Militare, să păstreze distanțarea socială și să evite aglomerațiile. Anul acesta nu vor fi făcute grătare și petreceri la iarbă verde, chiar dacă vreme se anunță bună.

SHARE

 „De data această, grătarul îl facem acasă, în familie”, precizează poliția, într-un comunicat de presă. Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor sunt de la 2.000 la 20.000 de lei.

Vă prezentăm comunicatul Poliției Capitalei: 

„Stimați cetățeni,

Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună.

Ne apropiem de 1 Mai, care pe lângă Ziua Internaţională a Muncii este şi o zi marcată prin ieşiri la iarbă verde, grătare şi petreceri.

Anul acesta, toţi, trebuie să abordăm altfel această zi şi să respectăm distanţarea socială, să respectăm Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă.

-Păstrăm distanțarea socială, evităm aglomerațiile şi nu transformăm aceaste zile în curse pentru cumpărături. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră.

- Încă nu este posibil să aprindeți lumânări la cimitir, pentru cei dragi trecuți în neființă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane.

- Cu toate ca vremea se arată prietenoasă, de data aceasta, grătarul îl facem acasă, în familie.

Vă informăm că accesul este restricționat în Pădurea Băneasa, dar și în alte zone cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde.

Echipajele Brigăzii Rutiere, de ordine publică și Jandarmeria călare vor supraveghea toate aceste zone, unde tradițional se încing grătarele.

Parcurile sunt și rămân închise.

Pentru sănătatea tuturor, respectați Ordonanțele Militare.

Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor sunt de la 2.000 la 20.000 de lei.

Cei aproape 2.000 de polițiști, alături de care vor acționa jandarmi, polițiști locali și militari sunt în stradă pentru siguranța dumneavoastră!

Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare. Nu se va arăta nicio toleranţă faţă de cei care nu inţeleg să respecte efortul colectiv în reducerea numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege că de data aceasta vom sărbatori acasă, doar în familie. Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi Jandarmeria Bucureşti, Poliţia Locală şi militarii implicaţi în supravegherea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare sunt pregătite să intervină prompt acolo unde se constată încălcări ale legii.

În toată această perioadă, se acționează cu efective mărite. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de luptători ai structurii de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te