De ziua Unirii e posibil ca unii români, care n-au cum să se arate zilnic îndureraţi de soarta plahotnicizatei Basarabii, să se întrebe ce politică face România dragniotă, aflată, în fine, la cârma UE, faţă de tragedia Moldovei contemporane, resovietizate de proruşi.
La o lună înaintea prezumtivelor „alegeri” moldovene oare pe cine susţine Bucureştiul? Partida Kremlinului? Sau, ca prin minune, e de partea singurei tabere pro-europene credibile şi democratice din fosta republică sovietică, supusă ca şi în România Cioloş unui asalt fără precedent de maculări şi dezinformări, menite să-i discrediteze pe cei mai plauzibili oameni poltici?
Dar cum să fie regimul dragniot de partea Maiei Sandu? Sau a lui Andrei Năstase? Răspunsul nu e greu de ghicit. Cleptocraţiei postcomuniste de extracţie teleormăneană mult îi aduce vorba dulce faţă de regimul oligarhic Plahotniuc-Dodon. Căci e un regim care seamănă leit cu cel dragniot.
Are în frunte un binom înstăpânit peste oligarhia kaghebistă, peste întreaga clasă politică şi justiţie moldovenească. Iar binomul cu pricina e meşter în a mima cu succes şi prezenţa la putere (pe care o deţine, în ultimă instanţă, Putin) şi în opoziţie, în care se află realiter doar Maia Sandu, Andrei Năstase, partidele lor şi Blocul „Acum".
Eurodeputatul român Cristian Preda nu s-a mulţumit să suspecteze regimul dragniot de perpetuare a nefăcutelor lui în materie de raporturi faţă de Republica Moldova. Aflat în capitala Europei spre a-şi prezenta priorităţile diplomatice în calitate de reprezentant al preşedinţiei române a UE, (care nu includ interesul faţă de Balcanii de vest, deşi extinderea UE ar trebui să fie subiectul extern prioritar al preşedinţiei rotative) Meleşcanu s-a văzut nevoit, spre iritarea lui, să răspundă unor întrebări. Preda l-a chestionat în legătură cu intenţia sa de a „îmbrăţişa şi-n următoarele şase luni tezele lui Plahotniuc, aşa cum a făcut în decembrie, când a blocat adoptarea unei poziţii a Consiliului despre deriva democraţiei moldoveneşti. A răspuns că el nu susţine persoane, ci instituţii".
Trădare mai clară a intereselor naţionale româneşti în Moldova şi închinăciune mai adâncă în faţa oligarhiei basarabene de obedienţă moscovită nici că se putea din partea unui regim care, altminteri, nu pierde nicio ocazie să se bată în piept cu pumni ultranaţionalişti.
În mod vădit, pentru ex-nomenclaturistul Meleşcanu, veşnicul ministru postdecembrist ajuns, din comunist, liberal marca ALDE şi supranumit „fantoma securistă”, trădarea n-are mai multe taine decât computerul pentru copiii născuţi cu tastatura în mână. Mai nou i-a trădat pe israelieni, şocându-i rău.
Căci Meleşcanu i-a dezavuat şi pe liderul nominal al executivului, român, Dăncilă, şi pe liderul de facto al ţării când a negat, mai nou, în Parlamentul European, că guvernul român ar avea (aşa cum au promis ori sugerat repetat) vreo intenţie de a muta ambasada română de la Tel Aviv la Ierusalim. E Meleşcanu un comic vestit al ecranului? Sau pur şi simplu confuz? L-a apucat subit o criză de Alzheimer? Sau crede că şi-a făcut datoria faţă de neam şi omenire stropşindu-se la nemţi în repetate rânduri, ca să-i facă plăcere cleptocratului-şef în lupta regimului pesedist cu preşedintele Iohannis?
Ce naivi sunt cei sperând ca trădările şi inenarabila neghiobie ale mai-marilor pesedisto-aldeişti să se oprească aici. Or, limite ele nu au.
VV Dăncilă a preluat tot la Bruxelles ştafeta de la Meleşcanu, promiţând sprijinul guvernului român pentru, citez, „combaterea negaţionalismului şi a Holocaustului”, sic. Că, prinsă de entuziasmul luptei, öefa guvernului vrea să combată Holocaustul e bine. De ce să-i luăm în nume de rău faptul că Veorica nu ştie, săraca, fiindcă la Videle poate încă nu s-a aflat, că a întârziat cu aproape 80 de ani în tentativa de a combate Holocaustul?
Şi întrucât e notoriu că-i certată serios cu limba ei maternă, n-ar trebui să i se reproşeze prea dur nici faptul că, în lipsă de un lexic adecvat, a inventat cuvântul „negaţionalism”. Nelalocul ei ar fi cruzimea şi în reacţie la faptul că, în calitate de şefă a guvernului României (pentru perplecşi să precizăm că e vorba nu de Irinuca lui Liviu, ci de mamiţa-eroină, Dăncilă), pesedista cu manta de pavian a mai făcut-o o dată grav de Oaea lui Daea în occident. Căci Dăncilă i-a făgăduit şefului NATO, Stoltenberg, că va ”aloca prioritate descurajării Alianţei (nordatlantice)”. Citez din limba de lemn înlocuind româna în Europa: ”Consolidarea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei, în ansamblul său, rămâne o prioritate care necesită eforturi susţinute din partea tuturor aliaţilor”.
E, oare, inutil să-i cerem, aşadar, să demisioneze, fiincă mămiţa eroină ne-a asigurat la latrinele conducând ţara (şi prin urmare şi Europa, neoficial) că n-o va face? Atunci demisia cui s-o cerem? A lui Meleşcanu? A stăpânului celor doi, infractorul Dragnea, care trage, iată, defectuos, de sfori premierul, dar n-are timp şi minte să dea dispoziţii diplomatice dacă nu-i servesc direct interesele de penal?
În faţa tragediei venezuelene au luat poziţie şi SUA şi Canada, ba chiar şi liberalii europeni (cu excepţia lui Meleşcanu). Ne miră că Federica Mogherini, prietena ayatolahilor şi mai ales preşedinţia rotativă română a Consilului UE tac, în loc să recunoască, la fel ca atâtea state civilizate ale lumii, noua preşedinţie interimară a lui Juan Guaidó, speranţa Venezuelei tiranizate de naţional-comuniştii lui Maduro?
Ne surprinde această probă de iresponsabilitate antidemocratică a României pesedizate, care pariază pe trecut, în loc să mizeze pe viitor? Şi pe libertate? Ne uluieşte încălcarea flagrantă a intereselor româneşti şi principiilor democraţiei de către statul naţional-securist de expresie dragniotă, care în materie de patriotism se dă mai catolic decât Papa, un Suveran Pontif latino-american care tace de altfel şi el, nearătându-se impresionat decât de refugiaţii musulmani, nu şi de cei venezueleni?
Deloc nu ne uimesc toate acestea. Căci de partea lui Maduro şi împotriva SUA şi a democraţiilor s-au plasat prietenii eterni ai PSD, ai tiraniilor şi extremiştilor de pretutindeni. În speţă ex-kaghebistul Putin, Iranul fundamentalist şi islamistul Erdogan.
