Potrivit site-ului AEP, 21.329 dintre aceste voturi au fost exprimate prin corespondenţă.
În Spania, ţara cu una dintre cele mai mari comunităţi de români din străinătate, au fost organizate 140 de secţii de votare, în care şi-au exprimat opţiunile electorale peste 12.000 de alegători.
În Italia, unde au fost organizate 137 de secţii, au votat peste 20.000 de români, iar în Marea Britanie peste 9.000. În Germania au votat peste 10.000 de români.
MAE reaminteşte că români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la oricare dintre cele 748 de secţii organizate în străinătate, arată Agerpres.
Secţiile de votare sunt deschise între orele locale 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea prelungirii programului până cel mult la ora 23,59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare sau se află la rând în afara acestuia, pentru a intra în localul de vot.
Ministerul recomandă insistent respectarea măsurilor de protecţie sanitară aplicabile la secţiile de votare din străinătate şi a măsurilor adoptate de autorităţile din statul de domiciliu/reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secţia de votare.
Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte: paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar,paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.
Cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar), însoţit de un document emis de autorităţile statului de reşedinţă prin care se dovedeşte dreptul legal de şedere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile. Lista acestor documente poate fi consultată la www.mae.ro/sites/default/files/file/anexa_omae_1627_20191_cu_anexe.pdf.
Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot chiar dacă actele de identitate româneşti enumerate mai sus au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020.
Informaţii despre scrutin sunt disponibile pe site-ul www.mae.ro într-o secţiune dedicată, care cuprinde şi harta interactivă a secţiilor de votare. De asemenea, alegătorii români din străinătate au la dispoziţie o linie telefonică - 0040214312065, cu tarif normal, disponibilă permanent până pe 7 decembrie, ora 20,00.