Un irlandez beat, plecat de la o petrecere, a sărit gardul Parlamentului, a spart un geam de la demisol şi când sa intre, l-a prins SPP-ul care a alertat Sectia 17 de Poliţie.
La audieri, suspectul era într-o stare avansată de ebrietate şi nu a reuşit să spună ce căuta la Parlament. El repeta continuu că a fost la o petrecere şi se îndrepta spre hotel, neştiind cum a ajuns la sediul senatorilor şi deputaţilor români.
„În dimineața de 27.12.2021, în jurul orei 04.00, jandarmii ce asigură paza interioară a Palatului Parlamentului au sesizat Secția 17 Poliție, cu privire la faptul că au depistat, în interior, un cetățean, aflat în stare de ebrietate.
Citește și: FOTO-VIDEO: Apărarea studentului marocan: o pereche de pantofi, proba misterioasă
Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în curte prin escaladarea gardului, iar, ulterior, ar fi spart un geam și ar fi pătruns în clădire. Bărbatul a fost condus la Secția 17 Poliție.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, a anunţat Jandarmeria într-un comunicat de presă.
Citește și: NASA angajează preoți pentru a pregăti omenirea de un contact cu viața extraterestră
Pe numele irlandezului a fost deschis un dosar penal pentru Distrugere și Violarea sediului profesional.