„Nu ne vine să credem că această țară este trecută cu vederea de turiștii care vizitează Europa. Nu aveam idee că România are o arhitectură atât de frumoasă. Aproape toate orașele mari în care am stat au o arhitectură care rivalizează cu cea din Franța și Germania. Brașov și Sighișoara sunt orașe pline de viață, cu arhitectură veche, multe cafenele și extrem de pitorești.
Orașul din România care i-a dat pe spate pe britanici. O problemă: cafeaua, mai scumpă ca berea
Este un loc atât de pitoresc, cu cafenele, restaurante, baruri, iar în spatele meu se află un turn cu ceas, care este foarte frumos, cu străzi pietruite peste tot și lucruri pe care nu le-am mai văzut niciodată.
Am fost surprinși să descoperim că România găzduiește orașe premiate, precum Sibiul, un loc despre care nu am auzit niciodată, dar pe care îl recomandăm cu căldură tuturor celor care călătoresc în Europa”, au relatat cei doi într-un clip video.
Despre Sibiu au spus că este „un oraș din România, despre care nu aveam nicio idee că ar arăta așa”.
„Nu auzisem niciodată, dar pe care îl recomandăm cu căldură tuturor celor care călătoresc în Europa.
Aceasta este arhitectura pe care o puteți aștepta de la un oraș mic din România. Este pur și simplu incredibil. Nu aveam nicio idee că va fi așa. Ceva ce ne așteptam să vedem în România erau castelele. Toată lumea a auzit de Dracula și majoritatea oamenilor știu despre faimosul Castel Bran. Dar un lucru care ne-a surprins a fost numărul mare de castele și fortificații din România”, au relatat turiștii, potrivit turnulsfatului