Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) au decis să întrerupă lucrul miercuri dimineața, pentru două ore, în aproape toate oficiile poștale din țară, ca parte a unei greve de avertisment anunțate de liderii sindicali.
O nouă categorie de bugetari anunță declanșarea grevei. Milioane români ar putea fi afectați
În intervalul 8:00 - 10:00, membrii SLPR și alți afiliați ai Blocului Național Sindical (BNS) vor picheta sediul central al Companiei Naționale "Poșta Română" (CNPR). De asemenea, reprezentanții lucrătorilor poștali vor fi prezenți în fața sediilor centrale ale Poștei Române din aproape toate județele țării.
Mircea Burlacu, vicepreședintele BNS, a declarat că angajații Poștei Române, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineața, timp de două ore.
Acesta a avertizat că dacă situația negocierilor privind contractul colectiv de muncă nu se va ameliora, va fi declanșată greva generală.
Citește și: Noi proteste în Sănătate. Sute de medici amenință cu greva generală. Au fost chemați la discuții
"La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie.
Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%.
Citește și: Grevă declanșată de angajații primăriilor care iau mii de lei pe lună sporuri pentru boli imaginare
Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă.
Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă", a afirmat marţi liderul sindical.
Citește și: Vameșii intră în grevă japoneză. ”Sunt angajați care tremură în birouri”
În cazul lipsei unei rezolvări în termen rezonabil, între 2 și 5 zile, este posibilă declanșarea grevei generale, care ar implica oprirea lucrului în cadrul Poștei Române, avertizează sindicaliștii din cadrul Poștei Române.
Burlacu a atras atenția că o grevă generală ar avea un impact major asupra populației, având în vedere că Poșta Română distribuie pensiile pentru peste 5 milioane de pensionari, ajutoarele sociale și alte beneficii acordate de Ministerul Muncii.
„Țineți cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate în cadrul ţării va fi una majoră", a mai spus vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.