O escrocherie îi vizează pe românii religioși. „Mi-a pus în mână o iconiță și mi-a cerut 10 lei”


O nouă escrocherie începe să ia amploare în perioada sărbătorilor religioase. Escrocii profită de românii miloși și îi storc de bani. Este puțin probabil să se mai poată inventa noi metode de înșelăciune. Însă unii reușesc să facă victime.
Escrocii acționează fără rușine chiar în locuri publice. Acum, în apropierea sărbătorii Sfânta Parascheva, înșelăciunile au tentă religioasă.
Astfel, pe stradă, în piețe și târguri, în parcările supermarketurilor, chiar în magazine, sunt diverse persoane, care spun că sunt fie călugări, fie preoți, chiar și dascăli (cântăreți bisericesc n.r). Îți pun în mână iconițe și îți cer bani.
O escrocherie îi vizează pe românii religioși. „Mi-a pus în mână o iconiță și mi-a cerut 10 lei”
O femeie a povestit pentru Newsweek ce a pățit în timp ce se afla într-un supermarket din București.
„Eram la raionul cu fructe. Se apropie un bărbat îmi ia mâna, Îmi spune că este diacon la nu știu ce biserică, îmi dă cu mir, îmi pune în palmă o iconiță și îmi cere bani: ”Dă și tu 10 lei acolo!”, mi-a spus el.
Nici nu am apucat să procesez. În prostia mea, am scos o bancnotă de 10 lei și i-am dat.
Mai rău este că nu mă învăț minte. Parcă am atracție la escroci și cerșetori. Nu este prima dată când le dau bani. Apoi îmi dau seama dar este prea târziu”, a spus femeia.
Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Citește și: O altă escrocherie te lasă fără bani. Escrocii se folosesc de prieteni. ”Am plătit 1.000 €”
Autoritățile atrag atenția că în perioada sărbătorilor numărul escrocheriilor ar putea crește. Oameni de bună credință dau bani celor care inventează diverse povești. Unii spun că au copii bolnavi, alții că strâng bani pentru biserici, pentru bătrâni, etc.
Citește și: Cum sunt păcăliți șoferii în parcările magazinelor? Escrocii vin cu roata în mână. Mulți le dau bani
Însă nu sunt singurele înșelăciuni care îi țintesc pe oamenii cu inimă mare. Newsweek a scris despre cei care primesc solicitări de bani de la presupuse rude, pe Whatsapp, prin telefon.
Citește și: Escrocherie cu ”pana prostului”, aplicată de români în Italia. Cum au fost prinși? Au avut ghinion
Alții dau sume substanțiale de bani celor care spun că strâng bani pentru diverse persoane aflate în suferință.