O campanie de informare, de 200 milioane lei, plătită de Guvern, va ajuta presa să subziste

DE Adelina Sahlean | 24.04.2020 - 12:21

În ultimele două zile au avut loc mai multe video-conferințe la care au participat reprezentanți ai industiei media și reprezentanți ai guvernului, la nivel de prim-ministru, vicepremier, șef al Cancelariei primului ministru.

SHARE

Invitația a lansat-o guvernul pentru a afla care este poziția presei în legătură cu un act normativ privind o campanie de informare despre COVID-19, plătită de stat, pentru a fi difuzată în presa națională, locală și regională.

Întâlnirile la distanță au avut loc separat, marți pentru presa online și tipărită națională, pentru radio și cu televiziunile comerciale cu acoperire națională, iar miercuri, cu presa locală și regională. Suma prevăzută este de cincizeci de milioane lei pe lună, timp de patru luni, pentru întrega presă din România. Dialogul s-a axat pe criteriile care ar trebui avute în vedere în distribuirea banilor și pe mecanismul de contractare, potrivit Radio Europa Libera.

La discuția moderată de Ionel Dancă, șef al Cancelariei premierului, atât Raluca Turcan, vicepremier, cât și premierul Ludovic Orban, au subliniat că independența jurnaliștilor și a organizațiilor media nu vor fi afectate, că nu vor exista alte obligații decât acelea de a difuza, conform unui contract, materialele informative despre criza coronavirus.

Criteriile agreate cu toți reprezentanții industriei media au fost existența neîntreruptă a companiei timp de șase luni înainte de criză, să nu aibă datorii la stat, să aibă minim doi angajați pe perioadă nedeterminată sau patru angajați part-time, să respecte graficul de publicare a campaniei. În privința angajaților, PressHub, rețeaua de presă locală cu 24 de entități coordonată de Freedom House, rețea din care au participat reprezentanții Ziarului de Iași, ai Gazetei de Sud și de la Liber în Teleorman, a propus acceptarea inclusiv a angajaților cu contracte de drept de autor, o manieră foarte frecventă de plată, chiar dacă dezavantajoasă, a jurnaliștilor.

Entitățile care dețin atât site cât și ediție tipărită pot solicita difuzarea campaniei în ambele forme, obținând dublul sumei prevăzute. Televiziunile și studiourile de radio locale au avansat o departajare după audiență, după numărul de angajați și după procentul de producție proprie a sumelor alocate, iar nu o sumă fixă, egală pentru toți. „Trebuie găsită o proporție corectă, să nu fie ca la licitațiile la care participăm la Craiova: deși noi avem cea mai mare audiență, avem ediții print și online, ne pomenim cu 20-25 de așa-zise publicații online de care nu am auzit niciodată, care mai și câștigă”, a afirmat Valentin Tudor de la Gazeta de Sud. S-a cerut alocarea procentului de 8% din suma ce va reveni localelor pentru presa de limbă maghiară din Transilvania. La dialogul cu presa locală au participat jurnaliști de la Viva FM de la Suceava, Eveniment TV și Radio Sibiu, Bucovina TV Iași, Ziarul Impact, Radio Transilvania, Keletinfo, Radio Sky și PressHub.

Dialogul cu organizațiile media mari, de audiență națională, a inclus cele mai multe publicații și agenții cunoscute, de la Adevărul, Ziare.com, Mediafax, Hotnews, Evenimentul zilei, News.ro, Profit.ro și câteva tabloide de genul Cancan sau Q Magazine. Biroul Român de Audit Transmedia-BRAT a sintetizat câteva dintre cerințele acestora, generalizate în cea mai mare parte pentru întrega presă. Propunerile BRAT și ale Asociației Române de Comunicații Audiovizuale-ARCA au fost prezentate încă de la sfârșitul lui martie, când au avut loc întâlniri preliminare cu Guvernul, având ca temă sprijinirea presei.

Propunerea BRAT a transmis și criterii deontologice în acordarea în viitor a unor facilități fiscale: „Cei mai afectați sunt chiar editorii legitimi, care se limitează la informarea obiectivă a publicului și nu apelează la știri false sau senzațional. Cei care promovează „fake news”, „clickbait” și titluri înșelătoare sunt, dimpotrivă, favorizați, în această perioadă: aceștia nu aveau oricum publicitate de la companiile mari și investitorii etici în publicitate, aceștia admit orice fel de publicitate via platforme globale sau regionale automatizate și sunt editați de entități juridice fantomă care, adesea, nu respectă niciun fel de reguli de informare corectă și nici de plată corespunzătoare a obligațiilor fiscale”.

Pentru presa online, a cărei audiență a crescut în perioada crizei COVID-19, eliminarea falșilor competitori este greu de rezolvat. Măsura luată prin ordonanțele militare, de blocare a site-urilor care distribuie știri contrafăcute, e insuficientă. Deocamdată se lucrează la un draft al actului normativ supus aprobării în guvern săptămâna viitoare, după ce va fi revizuit de reprezentanții industriei media. „Orice ban e binevenit” – ne-a declarat Mărgărit Țimbolschi, coordonator Hotnews - ”problema e să nu fie încăierare pe bani. Mecanisme perfecte nu există”. Dacă vor veni și fonduri europene destinate presei, atunci va fi bine. Campania și distribuirea sumelor încă nedefalcate vor fi efectuate de o entitate guvernamentală.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te