duminică 28 iunie
EUR 5.2390 USD 4.5912
Abonează-te
Newsweek România

Nicușor Dan: Pogromul din iunie 1941 rămâne o cicatrice adâncă în istoria și conștiința națională

Data publicării: 28.06.2026 • 12:36 Data actualizării: 28.06.2026 • 12:38
Nicușor Dan - Foto: Profimedia Images
Nicușor Dan - Foto: Profimedia Images

Pogromul din iunie 1941 rămâne o cicatrice adâncă în istoria și conștiința națională, o consecință devastatoare a antisemitismului, a intoleranței și a urii îndreptate împotriva semenilor, a spus Nicușor Dan într-un mesaj transmis la comemorarea Pogromului de la Iași.

În mesajul prezentat de Vlad Ionescu, consilier de stat - Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni, președintele afirmă că prin această comemorare este adus un omagiu victimelor, supraviețuitorilor și tuturor celor care au avut curajul să se opună răului și să salveze vieți omenești în vremuri de întuneric moral. Iar memoria lor obligă la vigilență și la apărarea, zi de zi, a valorilor umanității, ale demnității și ale conviețuirii pașnice.

Nicușor Dan: Pogromul din iunie 1941 rămâne o cicatrice adâncă în istoria și conștiința națională

Acesta subliniază că, la 85 ani de la 'atrocitățile' de la Iași, avem 'datoria de a ne pleca frunțile în fața memoriei victimelor', precizând că 'istoria ne arată că răul nu începe prin acte de violență extremă ci prin tolerarea discriminării'.

'La 85 de ani de la aceste atrocități, avem datoria de a ne pleca frunțile în fața memoriei victimelor și de a reafirma, cu deplină responsabilitate, angajamentul nostru față de adevărul istoric. Comemorarea nu este doar un act de aducere-aminte, ci și o expresie a respectului pentru demnitatea umană și o garanție că lecțiile trecutului nu vor fi uitate. Pogromul de la Iași nu a reprezentat doar tragedia unei comunități, ci și o traumă profundă pentru întreaga societate românească. El ne amintește cât de fragile pot deveni valorile civilizației atunci când prejudecățile, dezinformarea și discursul urii ajung să înlocuiască respectul pentru viață și pentru semeni. Istoria ne arată că răul nu începe prin acte de violență extremă, ci prin tolerarea discriminării, a stereotipurilor și a excluderii', se arată în mesajul președintelui.

Nicușor Dan evidențiază că 'educația rămâne cea mai puternică formă de prevenție' împotriva repetării unor astfel de tragedii.

'Tinerii trebuie să cunoască adevărul despre Holocaust și despre responsabilitățile care au făcut posibile aceste crime. Numai prin cunoaștere, spirit critic și cultivarea respectului față de diversitate putem construi o societate reziliență în fața manipulării, a urii și a extremismului. În același timp, avem obligația de a păstra și valorifica locurile memoriei, mărturiile supraviețuitorilor și rezultatele cercetării istorice, pentru ca generațiile viitoare să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat, ci și de ce asemenea atrocități nu trebuie să mai fie posibile niciodată', se mai arată în mesaj.

Președintele amintește că România a făcut progrese semnificative atât în ceea ce privește protejarea drepturilor omului, cât și în dezvoltarea unui cadru legislativ solid pentru combaterea antisemitismului.

'România a făcut progrese semnificative atât în ceea ce privește protejarea drepturilor omului, prin consolidarea mecanismelor juridice și instituționale și alinierea la standardele europene, cât și în dezvoltarea unui cadru legislativ solid pentru combaterea antisemitismului, a rasismului, a xenofobiei și a discursului instigator la ură.

Aceste realizări nu încheie procesul memoriei, ci îl continuă, demonstrând angajamentul unei societăți democratice și mature, capabile să își asume trecutul și să transforme lecțiile sale în repere pentru viitor. Împreună, astăzi la Iași, ne angajăm să nu cădem în capcana 'banalității răului', concept formulat de Hannah Arendt, și să rămânem vigilenți în fața intoleranței, discriminării și urii', a punctat Nicușor Dan.

Potrivit șefului statului, 'eroziunea spiritului civic, abandonarea solidarității și a compasiunii în fața radicalizării discursului public' l-a determinat pe unul dintre cei mai lucizi martori ai epocii, scriitorul Mihail Sebastian, să scrie în 'Jurnalul' său că 'masacrul de la Iași este o obsesie de care nu scăpăm', surprinzând 'modul în care violența era tolerată, încurajată și transformată de autoritățile vremii într-o politică sistematică de persecuție împotriva evreilor'.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră