BREAKING Navă comercială în flăcări, în Marea Neagră. Toți cei 12 membri ai echipajului au fost salvați
O operațiune de salvare a fost declanșată joi seară în Marea Neagră, după ce la bordul unei nave comerciale a izbucnit un incendiu. Mai multe persoane au ajuns în apă, iar intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, pe valuri de aproximativ 2,5 metri.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit, în seara zilei de 27 august, într-o operațiune de căutare și salvare în Marea Neagră, după ce la bordul unei nave comerciale, cu Pavilion Republica Dominicană care tranzita zona economică exclusivă a României s-a produs un incendiu.
Alerta a fost dată în jurul orei 19.00. Potrivit informațiilor transmise de MRCC Constanța, nava se afla la aproximativ 20 de mile marine sud-est de Sfântu Gheorghe.
SURSA: Imagini amator
Echipajul a anunțat o explozie și apoi incendiu.
Operațiunea de căutare și salvare a fost declanșată imediat, iar un mijloc naval al Gărzii de Coastă a fost desemnat coordonator la fața locului.
Navă comercială în flăcări, în Marea Neagră. Toți cei 12 membri ai echipajului au fost salvați
Intervenția a devenit și mai urgentă după ce o navă comercială aflată în zonă a transmis că a observat persoane în apă.
Polițiștii de frontieră au început imediat căutarea și salvarea acestora. Până la ora 21.00, toate cele 12 persoane care se aflaseră la bordul navei comerciale au fost salvate.
Zece dintre acestea au fost recuperate de polițiștii de frontieră, una dintre persoane fiind rănită. Alte două persoane au fost salvate de echipajul unei nave comerciale aflate în zonă.
Operațiunea s-a desfășurat în condiții dificile, valurile având o înălțime de aproximativ 2,5 metri. La intervenție au participat și două nave ARSVOM, operațiunea fiind coordonată de polițiștii de frontieră.