UPADTE 29 decembrie: Monitorul Oficial nu publicase nici sâmbătă dimineața decretul de prelungire a mandatului generalului Ciucă în fruntea Statului Major al Apărării. Vineri, vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, declarase pentru Agerpres: „Deci la ore până la zile apar în MO. Cu siguranţă că şi acest decret, ca şi celelalte pe care le-a transmis preşedintele, în această noapte sau mâine dimineaţă va apărea”.
UPDATE: Administrația Prezidențială a confirmat blocajul și a arătat că acțiunea poate avea importante consecințe legale. Preşedintele Klaus Iohannis a spus că întârzierea publicării acestui decret „are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate”.
---------------
Iohannis a anunțat azi, după ședința CSAT, că va prelungi mandatul lui Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării, în pofida obiecțiilor Guvernului.
„Mandatul generalului Ciucă se termină pe 31 decembrie. România nu poate să rămână fără șef al Armatei. Această situație generată de incompetența PSD trebuie rezolvată.
După ședința CSAT, am rezolvat-o. Am luat decizia și am semnat, și trimis spre publicare, decretul prin care se prelungește mandatul de șef al Armatei pentru generalul Ciucă.
Generalul Ciucă, un soldat recunoscut, competent, cu rezultate dintre cele mai frumoase, și bine ar fi fost ca această chestiune să-și fi găsit mai repede soluționarea, dar, în continuare, cred că Armata României trebuie să știe cine o conduce și cum o conduce”, a spus Iohannis, după reuniunea CSAT.
Citește și PSD a încercat să schimbe șeful Statului Major al Armatei printr-o ilegalitate
După declarația lui Iohannis, premierul Dăncilă l-a acuzat că nu are dreptul legal de a prelungi mandatul șefului Statului Major. „În privinţa CSAT de astăzi, potrivit prevederilor Legii 346 din 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, preşedintele nu are atribuţia de a prelungi mandatul şefului Statului Major al Apărării. Atât numirea, cât şi eventuala prelungire a mandatului se face numai la propunerea ministrului apărării, cu avizul primului ministru, iar în şedinţa de astăzi nu a fost discutată posibilitatea acestei prelungiri. Aşadar, decretul anunțat de preşedinte considerăm că nu respectă condiţiile de legalitate şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională. De altfel, totul pare un scenariu pus în scenă de preşedintele Iohannis de ceva vreme. În spaţiul public apăruse deja informaţia că preşedintele va face un pas în prelungirea mandatului actualului şef al Statului Major şi aş vrea să fie foarte clar: nu vorbim aici despre persoane, ci strict despre respectarea legii.
Nici în acest caz, preşedintele nu a explicat refuzul în şedinţa CSAT”, a susținut Dăncilă.
Este pentru prima oară când un decret al șefului statului este blocat de la apariția în Monitorul Oficial. La ora scrierii acestei știuri, trecuseră circa ore de când această instituție, subordonată Camerei Deputaților, refuza să publice decretul lui Iohannis, în pofida eforturilor Administrației Prezidențiale.
Presa a explicat că PSD dorește să-și impună propriul om la conducerea Statului Major pentru a controla achizțiile de armamente.
Potrivit informațiilor de pe site-ul Monitorului Oficial, începând cu data de 29 iulie 2018, Regia Autonomă Monitorul Oficial, care realizează serviciul public de editare și publicare a Monitorului Oficial al României, funcționează, potrivit Legii nr. 208/2018, sub autoritatea Camerei Deputaților.
Actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și Partea a II-a, se înaintează Secretarului General al Camerei Deputaților, în copie certificată, de către autoritățile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locțiitorului său