Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Dumitru-Constantin Boboc, comisar superior în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, pentru luare de mită, în formă continuată, şi fals intelectual, în formă continuată, şi a lui Paul-Constantin Zamfir, comisar superior în cadrul aceleiaşi instituţii, pentru luare de mită, în formă continuată.
Șase reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, trimiși în judecată pentru dare de mită. Șpaga, între 200 și 600 lei
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, şase reprezentanţi ai unor societăţi comerciale pentru dare de mită, respectiv complicitate la fals intelectual (pentru unul dintre inculpaţi).
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada februarie - aprilie, cei doi, în calităţile menţionate, ar fi pretins şi primit de la şase oameni de afaceri, inculpaţi în prezenta cauză, sume de bani cuprinse între 200 şi 600 lei şi alte foloase necuvenite pentru a nu aplica amenzi contravenţionale ori pentru a favoriza agenţii economici cu ocazia efectuării controalelor, prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realităţii, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societăţile verificate.
Spre exemplu, spun anchetatorii, unul dintre operatorii economici controlaţi ce presta servicii de alimentaţie publică îşi desfăşura activitatea cu încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei 21/ din 21 august 1992, republicată, privind protecţia consumatorilor, în sensul că utiliza produse expirate, condiţiile de muncă erau insalubre şi nu deţinea o autorizaţie de funcţionare emisă de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş.
DNA informează că în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii faţă de trei persoane.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale.