Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, rănit într-un accident rutier
Data publicării: 31.08.2020 • 20:45
Data actualizării: 31.08.2020 • 21:50

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost rănit ușor într-un accident rutier produs pe drumul național Pitești - Râmnicu Vâlcea, în localitatea Dumbrăvești, potrivit informațiilor Digi24.
Șoferul instituției ar fi încercat să facă o depășire neregulamentară și s-a ciocnit cu o altă mașină. Bărbatul a fost rănit la mână. Și celălalt șofer a fost rănit.
Se pare că ministrul Transporturilor a fost rănit la nas. Nu a necesitat îngrijiri medicale la spital.