Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,18 %
100,00 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,86 %
Click aici pentru rezultate complete

Ministrul Mediului: Au fost emise ordine pentru extragerea a cinci urși

DE Edi Neagu | 05.10.2021 - 09:29
Urșii periculoși pot fi vânați. FOTO: Pexels.com
Urșii periculoși pot fi vânați. FOTO: Pexels.com

Cei cinci urși au atacat gospodării și au pus în pericol viețile oamenilor.

SHARE

Ministrului Mediului, Tanczos Barna, transmite că săptămâna trecută au fost emise cinci ordine de derogare prin care a fost posibilă extragerea a cinci urşi, dar că alte zeci de dosare sunt în curs de analizare.

"Am emis şi vom mai emite derogări în cazul exemplarelor periculoase, pentru că indiferent dacă vorbim de Ministerul Mediului sau de alte ministere, viaţa umană reprezintă o prioritate, chiar şi în cazul în care vorbim de o specie protejată sau strict protejată cum este ursul brun. (...) Săptămâna trecută au fost cinci, dar sunt în curs de analiză câteva zeci de dosare de acest gen. Ele, din păcate, pe procedura actuală întârzie foarte mult. Pot trece şi cinci, chiar şi 10 săptămâni între momentul solicitării şi momentul emiterii, de cele mai multe ori, datorită faptului că la Academia Română, personalul de specialitate de acolo, academicienii care vizează, conform legii, aceste ordine de derogare emit cu întârziere aceste avize", a arătat el, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Tanczos Barna a menţionat că urşii respectivi au atacat oameni, care au ajuns în spital sau au distrus gospodării.

CITEȘTE ȘI: Fosta nazistă, 96 de ani, care a fugit înainte de procesul din Germania, a fost prinsă

"Ministerul a emis ordin de derogare, nu a dat ordin să fie împuşcaţi urşii, am emis ordin de derogare prin care am făcut posibilă extragerea acelor exemplare, pentru că s-a solicitat din partea autorităţii locale şi din partea Asociaţiei de Vânătoare, pe baza acelor dosare de derogare, extragerea exemplarelor periculoase. Aceste exemplare atacă persoane, produc pagube în culturi sau în gospodării. Se fac procesele-verbale de pagubă, se întocmeşte dosarul de derogare, se depune la autoritatea judeţeană, adică la Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu, se vine cu un punct de vedere comun prin care se propune extragerea exemplarului respectiv. (...) Putem să luăm dosar cu dosar şi vă pot spune. Au atacat, de exemplu, oameni. Au băgat în spital oameni care au ajuns mutilaţi pe viaţă, au distrus gospodării, au intrat în case, în şură, în lanul de porumb şi au produs pagube şi au pus în pericol viaţa umană", a precizat el.

Întrebat dacă prevederile actului normativ care stipulează intervenţia în cazul atacurilor urşilor ar putea fi extinse şi în afara localităţilor, ministrul a răspuns că ordonanţa este în dezbatere în Parlament şi că urmează să îi fie aduse amendamente.

CITEȘTE ȘI: Patroana și Dana Criminala, femeile care i-au marcat viața infractorului Leo de la Strehaia

"Am avut o discuţie, inclusiv şi astăzi, cu reprezentanţii diferitelor partide în Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor. Din câte ştiţi, ordonanţa a trecut de Senat acum două săptămâni, intră în dezbatere în comisia de specialitate în Cameră. Sunt pregătite mai multe amendamente. Unele dintre ele au ajuns şi la mine şi ministerul se va exprima pentru a le susţine sau a nu le susţine. Sunt convins că este nevoie de intervenţii rapide şi în afara localităţilor. Susţin o formă care să asigure, pe de o parte, intervenţia rapidă, pe de altă parte să ofere o garanţie că intervenţia rapidă nu se va transforma într-o vânătoare mascată. Susţin în continuare că intervenţia trebuie să fie făcută de personal tehnic de specialitate de la asociaţiile de vânătoare, astfel încât să înlăturăm orice suspiciune că această intervenţie poate fi sau este transformată în vânătoare mascată", a spus Tanczos Barna, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te