vineri 23 octombrie
EUR 5.3495 USD 4.7770
Abonează-te
Newsweek România

Ministrul Afacerilor Externe, după incidentul din Marea Neagră: Încălcare flagrantă a dreptului internaţional

Data publicării: 23.10.2026 • 14:20 Data actualizării: 23.10.2026 • 14:22
Dan Neculăescu - Foto: Profimedia Images
Dan Neculăescu - Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis vineri că atacul mortal asupra unei nave comerciale, la doar 13 mile marine de Constanţa, reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional.

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis vineri că atacul mortal asupra unei nave comerciale, la doar 13 mile marine de Constanţa – în urma căruia un marinar şi-a pierdut viaţa, iar alţii au fost răniţi – reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a libertăţii de navigaţie.

Ministrul Afacerilor Externe, după incidentul din Marea Neagră: Încălcare flagrantă a dreptului internaţional

Ministrul spune că războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei escaladează, iar acest lucru afectează direct navigaţia comercială în Marea Neagră

"Atacul mortal de astăzi asupra unei nave comerciale, la doar 13 mile marine de Constanţa, soldat cu moartea unui marinar şi rănirea altor persoane, reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a libertăţii de navigaţie", precizează ministrul de Externe pe X.

Ministrul transmite condoleanţe familiei victimei şi afirmă că operaţiunile de salvare desfăşurate de Garda de Coastă Română continuă.

"Războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei escaladează, iar acest lucru afectează direct navigaţia comercială în Marea Neagră. Este o ameninţare directă atât la adresa securităţii regionale, cât şi a celei globale", subliniază ministrul.

"Ne coordonăm îndeaproape cu aliaţii din NATO, inclusiv cu Bulgaria şi Turcia, pentru a accelera punerea în aplicare a capacităţilor suplimentare de supraveghere convenite în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic din 20 octombrie", menţionează Dan Neculăescu.

O amplă operaţiune de salvare se desfăşoară, vineri, în Marea Neagră, după ce o navă ar fi fost vizată de un atac cu drone.

Nouă marinari au fost salvaţi, trei sunt dispăruţi, iar unul este decedat. Nava, care era sub pavilionul Insulelor Comore, a suferit avarii majore şi s-a răsturnat, existând riscul iminent de scufundare, în afara apelor teritoriale ale României, precizează Garda de Coastă.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră