luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Ministerul Transporturilor dă startul lucrărilor, după zece ani, la Autostrada Făgăraș-Brașov

Data publicării: 23.08.2021 • 11:50 Data actualizării: 23.08.2021 • 17:55
Durata contractului este de 22 luni pentru Studiul de Fezabilitate. FOTO: Facebook
Durata contractului este de 22 luni pentru Studiul de Fezabilitate. FOTO: Facebook

Făgăraș-Brașov va beneficia de o proiectare completă și complexă, la cheie, prmite ministrul Cătălin Drulă.

Compania de Autostrăzi a semnat luni contractul cu proiectantul care va realiza completarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic de detaliu pentru un tronson din autostrada Transilvania scos la licitație în această primăvară, „după un deceniu în care a zăcut uitat”, a anunțat Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, potrivit Hotnews.ro.

Contractul, primul semnat pe un nou tip de caiet de sarcini, va furniza „o proiectare completă și complexă, la cheie”, la finalul căreia se va scoate la licitație direct execuția, „adică utilaje în teren din prima zi”, a spus ministrul.

Compania de Autostrăzi (CNAIR) a semnat luni contractul de Completare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru Autostrada Brașov - Făgăraș.

Ofertantul desemnat câștigător la licitație este Asocierea SEARCH CORPORATION SRL (Lider de Asociere) - PROTELCO SA - LIKE CONSULTING SRL - MEGAMUHENDISLIK MUSAVIRLIK A.S. (MEGA ENGIEERING CONSUTING) cu preţul de 18.174.952,71 Lei fără TVA.

CITEȘTE ȘI: FOTO Campioană olimpică din România, internată la Centru Nevroze: Sufăr de depresie și anxietate

Durata contractului este de 22 luni pentru Studiul de Fezabilitate și 3 luni pentru Proiectul Tehnic.

„Acest segment al autostrăzii A3 Transilvania, lung de 48 de km, a fost scos la licitație în această primăvară, după un deceniu în care a zăcut uitat. Este primul contract semnat pe noul caiet de sarcini care are prevederi mult mai echilibrate”, a spus luni dimineața ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„La fel ca A7 - Autostrada Moldovei, Făgăraș-Brașov va beneficia de o proiectare completă și complexă, la cheie. Asta înseamnă că la finalizarea acestui contract se va licita direct execuția lucrărilor (adică utilaje în teren din prima zi)”, a mai scris Drulă.

CITEȘTE ȘI: Ultimul sondaj al sociologului PSD Dîncu arată o miraculoasă opțiune de vot a 102% dintre români


Printre cele mai importante activități din cadrul contractului se numără realizarea unor studii și analize de trafic, geotehnice, arheologice, topografice, hidrologice, hidraulice, de identificare a proprietarilor și a constrângerilor de pe traseu sau a utilităților intersectate. Vor fi obținute toate avizele, acordurile și autorizațiile necesare.

Potrivit ministrului, traseul autostrăzii începe cu un nod rutier care face legătura la Codlea cu autostrada Ploiești-Brașov și se încheie în apropiere de Făgăraș, printr-un nod de mare viteză care face conexiunea cu autostrada Sibiu-Făgăraș. În plus, în zona municipiului Brașov, proiectantul va asigura legătura cu autostrada Brașov-Bacău.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră