Marea Britanie a vaccinat peste 15 milioane de persoane

DE Valentin Mirică | Actualizat: 14.02.2021 - 19:06
Boris Johnson Foto: Facebook Boris Johnson
Boris Johnson Foto: Facebook Boris Johnson

Marea Britanie a depăşit pragul de 15 milioane de persoane vaccinate împotriva COVID-19, astfel că guvernul şi-a îndeplinit obiectivul de a vaccina cele mai vulnerabile categorii până la mijlocul lunii februarie, a anunţat duminică premierul Boris Johnson.

SHARE

"Astăzi am atins o bornă importantă în programul naţional de vaccinare al Marii Britanii", a scris prim-ministrul pe Twitter.

"O veste fantastică: peste 15 milioane de persoane au primit până acum prima doză de vaccin împotriva COVID-19", a postat pe aceeaşi reţea de socializare şi ministrul Sănătăţii.

"Însă nimeni nu se culcă pe lauri. Încă mai avem un drum lung de parcurs şi vor mai exista obstacole cu siguranţă. Dar, pe baza a ceea ce am reuşit deja, ştiu că putem înainta cu mare încredere", a mai declarat Boris Johnson.

Criticat în mai multe rânduri pentru lentoare şi ezitare, premierul britanic reuşeşte astfel să îndeplinească obiectivul ca până la această dată să fie vaccinate patru categorii prioritare.

Aceste categorii sunt persoanele de peste 70 de ani, îngrijitorii din prima linie, angajaţii şi persoanele internate în centrele de vârstnici şi cei mai vulnerabili pacienţi, ceea ce înseamnă 15 milioane de persoane, dintr-o populaţie totală de 66 de milioane.

Anunţul cu îndeplinirea obiectivului survine cu o săptămână înainte de prezentarea "foii de parcurs" a guvernului, aşteptată la 22 februarie, în vederea ieşirii treptate din 'lockdown' - al treilea din Marea Britanie -, introdus de la începutul anului în contextul apariţiei unei tulpini mai contagioase a virusului, care a dus la o explozie a epidemiei.

Guvernul speră să poată redeschide şcolile de la 8 martie şi să relaxeze anumite restricţii, pentru a permite, de exemplu, întâlnirile între două persoane din familii diferite în exterior.

Marea Britanie, cea mai afectată ţară din Europa, cu 117.000 de morţi, începe de luni o nouă etapă a campaniei de vaccinare, care se va extinde la persoanele între 65 şi 69 de ani.

Pentru a combate importul de noi tulpini ale virusului, tot luni va intra în vigoare şi sistemul de carantină obligatorie în hotel pentru cetăţenii britanici sau irlandezi care vin din 33 de ţări de risc, de unde sosirile non-rezidenţilor sunt interzise.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te