MApN a ridicat nivelul de alertă după apariția mai multor drone în apropierea graniței cu Ucraina
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, în noaptea de joi spre vineri, mai multe drone care s-au apropiat de graniţa fluvială a României, în urma unei noi serii de atacuri asupra unor obiective din Ucraina. A fost declanşată alerta şi s-a transmis mesaj RO-Alert.
”În cursul nopţii de 23 spre 24 iulie, Federaţia Rusă a executat o serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina.
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, în jurul orei 00.10, un grup de ţinte aeriene care evoluau la o distanţă de aproximativ 33 km Nord de graniţa fluvială cu România”, a transmis, vineri dimineaţă, Ministerul Apărării.
MApN a ridicat nivelul de alertă după apariția mai multor drone în apropierea graniței cu Ucraina
Instituţia precizează că, pentru monitorizarea situaţiei, un elicopter IAR-330 PUMA SOCAT al Forţelor Aeriene Române a decolat la ora 00.48.
Centrul Naţional Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la punerea în aplicare a măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert la ora 00.56.
Citește și: Ipocrizia lui Simion, după drona căzută la Galați. AUR a votat împotriva apărării României contra dronelor
”Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spaţiul naţional sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian, anunţă ministerul.
Alerta aeriană a încetat la ora 01.33.
MApN transmite, de asemenea, că monitorizează permanent situaţia si informează în timp real structurile aliate.