Amintim că Lavric a scris, într-un text publicat luni seară în R3Media, că vrea să „disloce partidele din Parlament” și să „regăsim gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară”.
Gabriel Liiceanu își începe textul amintind că, după intrarea lui Sorin Lavric, scriitor și filosof, în Parlament, din partea AUR, „a început să fie asociat cu editura Humanitas, unde Sorin Lavric a publicat de-a lungul anilor patru cărți (Cartea de Crăciun, 1997, Ontologia lui Noica, 2005, Noica și mișcarea legionară, 2007, 10 eseuri, 2010) și unde, între 1997 și 2003, a fost redactor. I-am coordonat lui Sorin Lavric, la Facultatea de Filozofie a Universității București, teza de doctorat despre sistemul ontologic al lui Noica. Lucrarea pentru care a obținut titlul de doctor i-a fost publicată în colecția „Academica” de la Humanitas, în serie cu alte lucrări de doctorat care s-au evidențiat printr-o prestație academică deosebită.”
„Sorin Lavric a absolvit două facultăți, poate cele mai înalte, alături de cea a Dreptului, din spațiul universitar al Occidentului: Medicina și Filozofia. Pe amândouă le-a dezonorat. Pe prima, făcând propagandă (ca medic!) împotriva purtării măștii anti-Covid în spațiile publice („masca este un sigiliu al îngenunchierii simbolice”) și calificând pandemia ca o „fantasmagorie”, de vreme ce „virulența epidemiei este minimă”, iar „statisticile deceselor sunt umflate”. Pe a doua, Filozofia, a dezonorat-o ilustrând, după ce îi reproșase faptul lui Noica, „potențialul de oroare cu care se pot încărca la un moment dat cuvintele unui filozof”.
De zece ani, de când relațiile editurii Humanitas cu Sorin Lavric au încetat, am continuat să-i urmăresc acestuia traiectoria cu interesul celui ce crezuse la un moment dat că îi poate influența destinul. Treptat, semnele unor derapaje a căror cheie nu reușeam să o găsesc, au început să se înmulțească: de la intenția de a-l invita pe Dan Puric – și unde anume? – la „Fundația Humanitas Aqua Forte”, care celebrează memoria Monicăi Lovinescu, la recenta colaborare cu ziarul Cotidianul, specializat, printre altele, în terfelirea obsesivă a fostului său profesor și îndrumător doctoral.
Zilele acestea a survenit, într-un moment de „exaltare”, îndrăcirea, „una dintre marile necunoscute ale firii umane”. Acum, pentru mine, din Sorin Lavric n-a mai rămas decât „faptul înspăimântător al metamorfozei sale”, notează filosoful Gabriel Liiceanu, în textul publicat pe platforma contributors.ro.
Gabriel Liiceanu scrie: „Imediat după alegerile parlamentare din 6 decembrie, am citit editorialul lui Sorin Lavric adresat, sub formă de mulțumiri, românilor care au votat AUR. Conținutul textului și vehemența tonului m-au înspăimântat. Mi s-a părut cea mai teribilă „schimbare la față” din câte s-au petrecut sub ochii mei. Tânărul sfios, cu pudori feciorelnice în ținută și glas, pe care îl cunoscusem la începutul anilor ʼ90 în amfiteatrul „Vasile Conta” de la Facultatea de Filozofie, dispăruse ca prin farmec. În locul lui, apăruse un tribun cu tonul înalt care promitea radicala „schimbare la față” a României în numai patru ani. (...)
Mulți ne-am săturat de personajele ignobile care ne bântuie spațiul public și inconștientul colectiv cu „figurile” lor, cu apucăturile hoțești și cu româna lor pocită. Dar ce legătură are asta cu „gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară”? Și ce legătură au programele unui partid cu „exaltarea”? (...)
Uluirea mea în fața declarațiilor înflăcărate ale lui Lavric a fost provocată de fractura apărută (peste noapte?) în viața celui pe care-l cunoscusem în urmă cu 30 de ani. În cartea amintită, Noica și mișcarea legionară (o consider cea mai inteligentă și documentată carte, care are meritul de a explica – fără să-l scuze vreo clipă – legionarismul intelectualității române interbelice), autorul spunea inversul a ce spune astăzi cel care a făcut pasul în politică.
Teza autorului, anunțată în prefață, era că legionarismul a avut la bază „trei mari și fatale confuzii: confuzia dintre contemplație și acțiune; confuzia dintre mistică și politică *; în fine, confuzia dintre viață și ideologie”. Acestor confuzii, spunea Lavric, le-a căzut victimă Noica. (...)
Or, exact asta face acum discursul Mulțumirilor, în care Lavric ne propune „să regăsim gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară”. Sau când afirmă că „noi vrem o Românie sub spectrul lui Hristos”. Personal, simt nevoia să-mi trăiesc „gustul mistic” la umbra cui vreau eu. Și dacă vreau „în umbra unei catapetesme” asta ține – ca și rugăciunea, ca și fapta bună, ca și dialogul cu Dumnezeu – de spațiul meu intim. Prefer să-mi fac exercițiile spirituale în singurătate, la mine acasă, și nu în piața publică în genunchi. Cum atât de frumos spunea Sorin Lavric în 2007 – ceea ce cred ține de „ecuația mea de viață” – și nu, cum atât de urât spune azi, când aflăm că gustul lui mistic de parlamentar dă regula de viață a tuturor.
Ce se alege atunci din piatra de temelie a libertății care este tocmai libertatea de conștiință? Ce ne facem cu musulmanii români din Dobrogea care vor să trăiască sub spectrul altui zeu? Sau cu cei care pur și simplu nu cred în zei? Îi punem pe rug, cum propunea Sf. Augustin în secolul al V-lea, ca „să preguste” din focul iadului care îi păștea oricum în eternitate?
(...) Nu pot să cred că strălucitul meu doctorand de-acum peste două decenii nu-și dă seama de implicațiile ultime ale „exaltării” pe care ne-o propune. Iarăși, liber fiind, eu nu vreau să-mi trăiesc patriotismul trâmbițat de la tribună. Apartenența la România nu ia pentru mine forma exaltării. Nu am de gând să-i iau pe toți românii în brațe pentru că vorbesc aceeași limbă cu mine și pentru că razele soarelui și ploaia cad peste noi toți deopotrivă. Nu sunt puțini ticăloșii care mănâncă o pâine bătându-se în piept că sunt români. A fi român, francez, suedez sau american nu este apriori o decorație, cu atât mai puțin o floare la butonieră cu care defilezi în zilele de sărbătoare. Ăsta e naționalismul grețos și mincinos al comunismului lui Ceaușescu care, podidit de „iubirea de țară”, își inventa genealogii dacice și asmuțea Securitatea pe noi. Nici un popor pe lume nu e una „în virtutea apartenenței la un neam”. Poate afirma Sorin Lavric că este „una” cu toți mafioții din România și cu toate partidele politice pe care-și propune să le „disloce”? După câte știu, și ei au cetățenia română. Despre care popor „una” vorbim?”, scrie filosoful.
Amintim că, în ultimele zile, în spațiul public au apărut fragmente dintr-una din cărțile publicate de Lavric, „Decoct de femeie”, în care acesta se arăta dezgustat de femei, fragmente din interviuri în care susținea că romii sunt „o plagă socială”. Lavric a colaborat o perioadă și la ActiveNews, site asociat frecvent cu fake news, și a fost publicat și pe site-ul R3Media.ro, lansat în septembrie de fostul redactor-șef al ActiveNews.
Lavric a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor, Nicolae Manolescu spunând, într-un comunicat de presă, că „respingem orice tentativă de destructurare a cadrului democratic și orice atac la adresa minorităților naționale, religioase și condamnăm orice formă de discriminare. Prin urmare, ne delimităm, ca breaslă, de declarațiile și atitudinile politice ale dlui Sorin Lavric, invitându-l să reflecteze la implicațiile lor nocive pentru democrație și pentru atmosfera din spațiul public”.
Lavric este senator de Neamț din partea AUR, partid cu un program și discurs cu tente de legionarism, xenofobie, euroscepticism, conservatorism și sexism. Lavric este și șeful Senatului AUR.
Citește mai multe aici: Sorin Lavric, senator AUR, dat afară din Uniunea Scriitorilor pentru sexism, rasism și șovinism
Comentarii 0