Carmen Dan a anunţat că marţi va fi pus în transparenţă decizională proiectul privind folosirea brăţărilor electronice.
„Ieri, demisia mea a fost trimisă la Cabinetul primului-ministru. Până se va publica în Monitorul Oficial, urmare a acestei conjuncturi, îmi exercit în continuare responsabilităţile de ministrul, de exemplu, astăzi (marţi-n.r.) vom pune în transparenţă decizională un proiect legislativ extraordinar de important pentru noi, la care colegi din minister au lucrat mai bine de şase luni.
Vorbesc de proiectul legislativ privind folosirea brăţărilor electronice, care dispune, în special în ceea ce priveşte violenţa domestică, va sta în transparenţă şi, în cursul acestei veri, se vor colecta opiniile tuturor celor care doresc să contribuie şi care sunt interesaţi să avem un for legislativ şi pentru acest domeniu şi îmi exprim speranţa ca, din toamnă, să putem să-l votăm în Parlament.
Citește și Carmen Dan, ministru care a primit diplomă fără să treacă pe la școală
În plus, mai sunt proiecte importante care au fost începute, e un minister important, s-au luat decizii importante, decizii bune în fiecare zi şi m-aş referi doar la câteva dintre ele, vorbesc de schimbarea uniformei poliţiştilor, de doatera şi schimbarea armamentului pentru poliţie şi cred că aceste proiecte pe care le voi discuta cu succesorul meu trebuie să fie continuate", a declarat ministrul demisionar al Afacerilor Interne, arată Mediafax.
Întrebată de faptul că premierul Viorica Dăncilă a catalogat-o drept dezinformată atunci când a susţinut că liderul Executivului a cedat presiunilor preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Dan a spus că evaluarea sa nu are la bază niciun criteriu de neperformanţă în activitate.
Citește și Scandalurile care au marcat mandatul lui Carmen Dan la şefia MAI
Ministrul a precizat că premierul nu i-a cerut demisia.
„Nu mi-a cerut demisia, mi-a spus că din cele opt ministere care au fost evaluate Carmen Dan trebuie să plece, urmarea acestei discuţii, eu i-am pus mandatul la dispoziţie", a spus Carmen Dan.
Carmen Dan a fost întrebată dacă, acum, când va avea mai mult timp, va merge să-l viziteze pe Liviu Dragnea la Penitenciarul Rahova, ministrul răspunzând: "Evident că o să am mai mult timp liber, o să am timp de familia mea în primul rând".