Jean Paler a fost externat din spital. Cum se simte artistul după ce a fost plimbat printre spitale

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 13.09.2023 - 19:40
Jean Paler a fost externat din spital. Cum se simte artistul după ce a fost plimbat printre spitale - Foto: Click / imagine cu caracter ilustrativ

Jean Paler a fost externat din spital după criza cardiacă pe care a făcut-o pe scenă, în urmă cu o lună. Acesta a declarat că se simte dezgustat de situația spitalelor din România. Cum se simte acum?

SHARE

Jean Paler a fost externat din spital, iar acum este acasă alături de familie. Artistul a povestit experiența sa din spital și s-a prezentat dezgustat de cum a fost tratat.

Cum se simte artistul după spitalizare

După criza cardiacă pe care a făcut-o pe scenă, în urmă cu o lună, comediantul a fost externat în sfârșit din spital, și este din nou acasă, lângă familie. Însă perioada prin care a trecut nu a fost deloc simplă și i-a lăsat un gust amar.

Contactat de Click!, artistul a dezvăluit că speră să își revină cât de repede posibil. Asta, chiar dacă lista diagnosticelor sale cuprinde acum și o bronșită cronică de gradul 3.

Citește și: Un actor foarte iubit de români, victima unui jaf. Are și o pensie de mizerie. „Inima mea merge 30%”

„Sâmbătă m-au externat din spital, dar o să mai am de tras mult timp. Aș putea să zic că mă simt la jumătate, nici bine, nici rău. Nu mi-a murit speranța că o să îmi revin și o să mă fac bine.

De-abia aștept să revin pe scenă, să merg la emisiuni de televiziune. Publicul pentru mine a fost viața mea și este în continuare. Eu am trăit pentru el mereu și m-am bucurat de fiecare apreciere din partea lor.

În toată această perioadă, în spital, am avut și o pneumonie care acum s-a transformat într-o bronșită cronică de gradul 3”, a declarat Jean Paler pentru sursa citată.

Jean Paler a mai dezvăluit că a rămas cu un gust amar în toată această perioadă, cât a stat în spital, din cauza faptului că a fost neglijat total de cadrele medicale, spune el.

„În toată această perioadă am fost internat în patru spitale. M-am mutat dintr-un spital în altul, din cauză că în două din cele patru spitale am fost tratat ca un obiect. M-au internat într-o rezervă și m-au uitat acolo. Eu fiind într-o stare critică, treceau și câte două zile și nu îmi deschidea nimeni ușa.

Plus că este jale în spitale și ce se întâmplă cu mâncarea, este groaznic totul. Ferească Dumnezeu să ajungi prin spitalele din România!”, a conchis actorul.

A văzut moartea de mai multe ori

Jean Paler este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. Recunoscut pentru umorul său extraordinar, dar și pentru faptul că are energie cât zece la un loc, actorul se numără printre persoanele publice care reușesc mereu să ne aducă un zâmbet pe buze.

Citește și: FOTO Actrița Tatiana Iekel despre soțul Florin Piersic: „Nu a fost iubirea vieții mele. Era un crai”

Vestea tristă este că, din păcate, Jean Paler a uitat el însuși să zâmbească, după ce a avut parte doar de necazuri. A văzut moartea de mai multe ori, potrivit mărturisirilor pe care le-a făcut jurnaliștilor, în diverse circumstanțe. Actorul are o stare de sănătate șubredă de mai mulți ani.

În anul 2012, Jean Paler a suferit un infarct major. Comediantul a fost operat de urgență și i s-au montat 3 stenturi. A reușit, însă, să revină pe scenă, chiar dacă nu la fel de frecvent precum o făcea înainte. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te