Iohannis: „Întărirea posturii aliate pe Flancul estic este extrem de importantă”

DE Alin Crișan | Actualizat: 22.02.2023 - 21:26
Iohannis și Biden - Foto: Profimedia

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că întărirea posturii aliate pe Flancul estic este extrem de importantă şi a punctat că foarte mulţi aliaţi au început să înţeleagă faptul că este nevoie ca prezenţa NATO să fie crescută în această zonă.

SHARE

Preşedintele a abordat acest subiect la Ambasada României la Varşovia, după reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9).

"Astăzi, la summit nu a fost despre promisiuni concrete între noi, ci a fost vorba despre evaluare şi despre a vedea ce se poate pune pe masa Summitului de la Vilnius şi cum putem să sprijinim concret Ucraina, dar da, consolidarea, întărirea posturii aliate pe Flancul estic este extrem de importantă şi pentru noi, şi pentru americani, şi pentru toţi ceilalţi de pe Flancul estic şi, de ce nu, din întregul NATO. Noi am discutat aceste chestiuni. Le vom reitera până când se va lua o decizie favorabilă, dar deja foarte mulţi aliaţi au înţeles de ce este nevoie să creştem prezenţa aliată pe Flancul estic", a spus şeful statului într-o conferinţă de presă.

El a explicat ce înseamnă creşterea prezenţei aliate pe Flancul estic.

"Forţa militară reprezentată de oameni, forţa militară reprezentată de tot ce este nevoie pentru ca aceste echipe să aibă materialul necesar, şi aici intră şi prepoziţionarea, dar este nevoie de a asigura şi consumabile - de exemplu, şi foarte important, carburant. Pentru asta este nevoie de o reţea întreagă de alimentare. Aceste lucruri le-am reiterat şi astăzi, şi nu am fost singurul, şi sunt încrezător că în viitor vom găsi tot mai multă deschidere pentru a face aceste lucruri. Ştiţi foarte bine că s-a discutat deja de anul trecut de creşterea acestor aşa-numite grupuri de luptă la un nivel mai mare, s-a vorbit şi se vorbeşte despre prepoziţionare tot mai intens şi eu cred că până la urmă vom convinge pe toată lumea că aşa trebuie să se întâmple lucrurile", a explicat şeful statului.

Iohannis a arătat şi că NATO are o strategie pe Marea Neagră şi că şi Statele Unite lucrează pe o astfel de strategie, la care România va contribui cu evaluări şi, în cazul în care va fi nevoie, şi cu specialişti.

"Este interesul nostru ca şi strategia Statelor Unite să fie una puternică şi să contribuie la apărarea noastră", a adăugat Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te