Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis, miercuri, situaţia persoanelor confirmate cu infecţie SARS-CoV-2 după vaccinare, până la 11 aprilie 2021, scrie news.ro.
”9.2% din totalul persoanelor testate în intervalul 27 decembrie 2020 - 11 aprilie 2021, au fost persoane vaccinate. Dintre acestea, doar 47.3% au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2”, a transmis, miercuri, INSP.
Potrivit sursei citate, în perioada 27 decembrie 2020 - 11 aprilie 2021, un număr de 18.630 persoane (0.81% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin.
69.2% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 5.4% au fost vaccinate cu Moderna şi 25.4% au fost vaccinate cu Astra Zeneca.
Citește și: USRPLUS, luat prin surprindere de demiterea lui Vlad Voiculescu. Analizează ieșirea de la guvernare
”Mediana timpului scurs de la administrarea primei doze până la data confirmării a fost de 11 zile. Un număr de 3.988 persoane (21.4%), care au fost confirmate cu infecţie cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin, au efectuat până la data de 11 aprilie 2021 şi a doua doză”, a mai transmis INSP.
Dintre aceştia:
- 371 de persoane au facut a doua doză în primele 14 zile după confirmarea bolii
- 3.617 de persoane au facut a doua doză la mai mult de 14 zile după confirmarea bolii (între 15 - 92 de zile)
În perioada 27 decembrie 2020 - 11 aprilie 2021, la un număr de 245 persoane (1.3% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 216 (88.2%) erau vaccinate cu Pfizer, 13 (5.3%) cu Moderna şi 16 (6.5%) cu Astra Zeneca. Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării.
De asemenea, în perioada 27 decembrie 2020 - 11 aprilie 2021, un număr de 2.983 persoane (0.21% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin. 97.3% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech şi 2.7% au fost vaccinate cu Moderna.
”Mediana timpului scurs de la administrarea celei de-a doua doze până la data confirmării a fost de 23 zile. În perioada 27 decembrie 2020 - 11 aprilie 2021, la un număr de 34 persoane (1.1% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 32 (94.1%) erau vaccinate cu Pfizer, iar 2 (5.9%) cu Astra Zeneca. Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării”, a mai transmis INSP.
Institutul a transmis şi date referitoare la situaţia din ultimele 2 săptămâni.
”29.3% din totalul persoanelor confirmate cu infecţie SARS-CoV-2 după vaccinare în perioada 27 decembrie 2020 - 11 aprilie 2021, au fost raportate în ultimele 2 săptămâni. În ultimele 2 săptămâni (29 martie - 11 aprilie 2021), un număr de 5.221 persoane au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin. În ultimele 2 săptămâni (29 martie - 11 aprilie 2021), un număr de 1.119 persoane au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin”, a mai transmis INSP.
Citește și: Kelemen Hunor după demiterea lui Vlad Voiculescu: Coaliţia trebuie să meargă mai departe