marți 01 septembrie
EUR 5.2575 USD 4.5331
Abonează-te
Newsweek România

În ce oraș din România costă doar 1 leu biletul de transport? Călătoriile s-au dublat în august

Data publicării: 01.09.2026 • 18:01
Travami Foto: Pexels (imagine cu rol ilustrativ)
Travami Foto: Pexels (imagine cu rol ilustrativ)

Numărul biletelor de tramvai şi autobuz vândute în municipiul Arad s-a dublat, în luna august, faţă de luna anterioară, pe fondul ieftinirii tarifului de călătorie la 1 leu, iar administraţia locală concluzionează că această măsură şi-a atins scopul.

Potrivit datelor publicate, marţi, de Primăria Arad, la o lună de la lansarea programului "1 leu pe zi" - însemnând costul unui bilet care este valabil 24 de ore pe tramvaie sau autobuze, cea mai importantă evoluţie se înregistrează în cazul vânzării de bilete.

Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu.

În ce oraș din România costă doar 1 leu biletul de transport? Călătoriile s-au dublat în august

Şi în cazul abonamentelor se înregistrează o creştere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207 în iulie, la 5.772 în august, adică 2.565 de abonamente în plus.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, consideră că rezultatele înregistrate după prima lună reprezintă "un semnal puternic privind impactul măsurii", conform Observator.

"Cifrele din prima lună sunt foarte importante pentru noi. Faptul că atât numărul biletelor, cât şi al abonamentelor vândute a crescut semnificativ arată că tot mai mulţi arădeni aleg transportul public.

Citește și: Nota de plată după greva ilegală de la STB. 200 de șoferi concediați și 500 au sancțiuni salariale

Sunt rezultate care ne bucură şi care ne confirmă că am luat o măsură corectă pentru arădeni. Am spus de la început că '1 leu pe zi' trebuie să fie mai mult decât o măsură de sprijin pentru bugetul familiei.

Ne dorim să schimbăm treptat comportamentul de mobilitate în oraş şi să îi convingem pe arădeni că transportul public poate fi o alternativă accesibilă şi eficientă. Creşterea înregistrată de la o lună la alta ne arată că suntem pe drumul bun", afirmă primarul, într-un comunicat transmis presei.

Citește și: Mariajul toxic dintre politică și sindicalism i-a dat pe Ciorbea, Mitrea, Liviu Pop, Rădoi, Coarnă

De la 1 august, oraşul Arad are cel mai ieftin transport cu tramvaie şi autobuze din ţară. Un bilet de călătorie costă 1 leu şi este valabil 24 de ore, faţă de 4,5 lei şi valabil 90 de minute înainte de aplicarea reducerilor. Totodată, un abonament săptămânal costă 5 lei, iar un abonament lunar costă 20 lei, faţă de 120 de lei înainte. 

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră