În București, nici luni nu sunt paturi libere la ATI pentru bolnavi COVID. În toată țara, doar 24

În Capitală nu sunt paturi libere la terapie intensivă pentru pacienții cu COVID, iar în toată țara mai sunt 24 de paturi ATI libere pentru pacienții cu coronavirus, arată luni datele Grupului de Comunicare Strategică.
În prezent, în România există 1.311 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, iar 1.218 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
Din cele 93 de paturi ATI neocupate, 24 sunt pentru pacienții cu COVID, iar celelalte 69 de paturi sunt pentru pacienții cu alte afecțiuni care s-au contaminat și cu coronavirus.
Cele 24 de paturi libere sunt în: Argeș -1,Bacău - 1, Brăila - 1, Brașov - 1,Constanta - 8,Dolj - 4, Mureș - 1, Timiș - 2, Vrancea - 5.
În București sunt avizate de DSP 271 de paturi, iar în prezent, pentru a doua zi consecutiv, nu este nici un pat liber.