Horia Colibăşanu, primul român care cucerește vârful Kangchenjunga din Himalaya

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 08.05.2022 - 10:20
Horia Colibăşanu, primul român care cucerește vârful Kangchenjunga din Himalaya. / Foto: news.ro

Alpinistul timişorean Horia Colobăşanu a urcat, sâmbătă, pe vârful Kangchenjunga din Himalaya, singulul munte de peste 8.000 de metri neatins de vreun român şi cel de-al treilea ca înălţime a planetei (8586 metri).

SHARE

”În jurul orei 12 (ora României), alpinistul Horia Colibăşanu a urcat pe vârful Kangchenjunga, fără oxigen suplimentar, reuşind premiera mult aşteptată pentru alpinismul românesc. Horia a urcat astfel pe singurul munte de 8000 de metri neatins până acum de români, al treilea vârf ca înălţime al planetei (8586 m.).

Horia a sunat după ce a coborât deja câteva sute de metri, în drumul lui de întoarcere spre Tabăra 4. A apucat să transmită prin telefonul-satelit că traseul a fost foarte greu şi obositor. Pe vârf a făcut câteva poze şi a coborât rapid.

Citește și: Kadîrov, criminalul lui Putin, a anunțat cucerirea orașului Popasna. Ucraina: E a 117-a revendicare

Despre colegii săi, Marius Gane şi Peter Hamor, ştim că sunt acum în Tabăra 4, ei nereuşind să ajungă astăzi pe vârf. Revenim cu detalii despre ce urmează, de îndată ce le avem. Să le ţinem pumnii în continuare băieţilor!”, au transmis reprezentanţii alpinistului Horia Colibăşanu, pe Facebook, relatează news.ro.

În data de 4 aprilie, alpiniştii Horia Colibăşanu şi Marius Gane au pornit spre Nepal, pentru a începe o nouă expediţie în Himalaya unde şi-au propus să urce pe vârful Kangchenjunga, al treilea vârf ca înălţime de pe planetă (8.586 metri).

Kangchenjunga, al doilea cel mai periculos munte din lume

Acest vârf reprezintă o provocare pentru alpinismul din România, fiind singurul munte de peste 8.000 de metri neatins de români. Horia Colibăşanu s-a întors pe Kangchenjunga la 10 ani de la prima încercare. În 2012, a renunţat la ascensiune cu 200 de metri înainte de vârf. 
 
Statistic, Kangchenjunga, aflat la graniţa dintre Nepal şi India, este al doilea cel mai periculos munte din lume. Datele din 2021 indicau o rată a mortalităţii de 29,1 %. A păstrat până astăzi reputaţia de “vârf neatins”. Din respect pentru credinţele localnicilor, niciun alpinist din primele două expediţii reuşite nu a pus piciorul pe cel mai înalt punct al muntelui sacru, oprindu-se cu câţiva metri înainte de cota maximă. 
 
 
Horia Colibăşanu a participat la 23 de expediţii internaţionale de-a lungul carierei, fiind românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu opt “optmiari” urcaţi. Este în continuare singurul român care a ajuns pe K2, Annapurna şi Dhaulagiri, trei dintre cei mai periculoşi cinci munţi din lume. A fost distins cu medalia de aur pentru Merit Sportiv din partea guvernului Navarrei şi cu “Spirit of Mountaineering” (Piolets d’Or, 2009) din partea British Alpine Club, cel mai vechi club montan din lume. În 2017 a primit cea mai importantă distincţie pe care o poate acorda preşedintele României: Ordinul Naţional “Steaua României”, grad de Cavaler. 
 
Marius Gane are o experienţă de peste 30 de ani în alpinismul de mare altitudine. A făcut parte din prima expediţie integral românească pe Everest, în 2003. A realizat premiere româneşti pe mai multe trasee de mare dificultate precum vârful Denali (6194 metri, Alaska) pe ruta West Rib şi ascensiunea Nanga Parbat (8126 metri) pe faţa Rupal, considerat cel mai înalt versant din lume (4600 metri diferenţă de nivel). Din anul 1988 activează ca salvator montan, voluntar în echipa Serviciului Public Judeţean Salvamont Dâmboviţa.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te