Un bărbat în vârstă de 36 de ani a intrat în ziua de Crăciun într-o locuinţă din Caransebeş ai cărei proprietari nu erau acasă şi a început să caute diverse bunuri pentru a le fura. El a fost văzut de doi vecini, care l-au urmărit 150 de metri şi au reuşit să îl imobilizeze până la sosirea poliţiştilor. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Citește și: VIDEO Ce a putut să facă un hoț imediat după ce a furat portofelul unei bătrâne? Cum a fost prins?
„Ghinion”, pentru un hoț, în ziua de Crăciun. A furat dintr-o casă, dar a fost prins de vecini
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin au anunţat, vineri, că doi bărbaţi au prins un hoţ care intrase într-o locuinţă din Caransebeş pentru a fura bunuri.
”Cei doi vecini au observat fereastra casei deschisă, în timp ce proprietarii erau plecaţi, l-au văzut pe bărbat căutând prin casă cu o lanternă moment în care, dându-şi seama că a fost zărit, a fugit din casă, a sărit gardul în afara curţii şi a reuşit să fugă aproximativ 150 de metri.
Martorii l-au urmărit şi au reuşit să îl imobilizeze până la sesizarea şi sosirea echipajului de poliţie”, au anunţat poliţiştii, informeaza News.ro.
Citește și: Și-a înscenat propriul jaf pentru a primi banii de asigurare. Ce a făcut un bărbat din Arad
Bărbatul respectiv, în vârstă de 36 de ani, din judeţul Constanţa, a fost dus la sediul poliţiei pentru audieri.
Anchetatorii au stabilit că în ziua de Crăciun, în jurul orei 18.50, el a intrat prin efracţie într-o casă din Caransebeş pentru a găsi bani, dar a fost observat de cei doi bărbaţi şi a încercat să fugă.
Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat Judecătoriei Caransebeş care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru tentativă la furt calificat.