Știind că vin, Gall, un prieten de etnie maghiară, m-a rugat să îmi fac timp și să merg cu el în Valea Uzului. M-a rugat pe mine, și nu un jurnalist de la Budapesta, pentru că știe ce fac și mă apreciază pentru coloana vertebrală.
Pe drum, mi-a povestit istoria locului, așa cum o știa el, cum o înțelegea, dar mai ales cum o simțea. I-am spus încă de atunci că limitarea accesului în cimitir este o idee bună pentru a aplana escaladarea conflictului prin organizarea de evenimente în zonă.
Din păcate, chiar cei care au propus închiderea cimitirului nu s-au putut abține în această perioadă și au dat curs unor acțiuni la fața locului. L-am sfătuit atunci și ulterior ,la telefon, pe Gall să vorbească cu liderii maghiari din zonă și să nu meargă la Valea Uzului în ziua de 6 Iunie.
Din păcate vocile noastre erau prea mici pe lângă urechile politice puse, dacă nu pe provocare directă, pe dat curs provocărilor. I-am spus lui Gall că dacă românii maghiari îi lasă pe românii nemaghiari să meargă singuri se va evita din start un conflict, poziția maghiară întărindu-se că una echilibrată și împăciuitoare. Tot ce trebuie să facă românii maghiari este să ceară instanței să se pronunțe asupra legalității acțiunii primăriei Dărmănești.
Prezențele politice în zonă sunt însă mult mai nocive decât participarea în rugăcine a românilor maghiari, care au făcut un lanț uman în jurul cimitirului.
De cealaltă parte, înarmați cu mesaje naționaliste, purtate de vectori umani de o calitate educațională cel puțin îndoielnică, românii nemaghiari au făcut tot ce le-a stat în putință să se dea întru-un spectacol grotesc ce se putea termina cu o tragedie. Au venit cu steaguri, cu mănuși folosite în bătăile de stradă, au scandat numai mizerii, au intrat cu forța în cimitir, au tras de porți până le-au rupt, au smuls crucile de nuiele care marcau mormintele soldaților austro-maghiari și le-au aruncat afară din cimitir, s-au suit călare pe marea cruce ortodoxă. Nici maimuțele nu puteau să se dea într-un astfel de spectacol în ziua în care îngrijitorul uită, din întâmplare, să le dea de mâncare. Nu te poți duce cu rugăciuni în față hoardelor de români necivilizați. Românii nu respectă rugăciunile altora pe principiu că numai ortodoxia este adevărata credință și numai ea trebuie respectată.
Toți românii trebuie să rețină că liderii politici care au încurajat participarea la comemorarea de Ziua Eroilor de la Valea Ursului și-au trimis "frații" către un posibil final tragic.
Gall, unul dintre românii de etnie maghiară care a înțeles să evite un conflict la Valea Uzului Foto: Mugur Vărzariu
Bine că și Gall era printre românii maghiari. De câte ori simțea că unul dintre ei vrea să dea curs provocărilor, intervenea și le spunea să își țină gura și să își stăpânească pornirile. Pentru mine, Gall este unul dintre eroii actuali de la Valea Uzului. Gall, românul maghiar care nu a vrut să își dobândească cetățenia maghiară este un român muncitor, care face lucruri la care puțini români visează.
Pe drumul de întoarcere de la Valea Uzului, îmi spunea Gall, vorbind de autonomie, că județele Covasna și Harghita sunt printre primele pe țară la colectarea de taxe și că o eventuală autonomie i-ar scăpa de povara rău platnicilor. Înțelegând mesajul politic care pusese stăpânire până și pe bunul Gall, chiar dacă doar într-o mică măsură, în timp ce conduceam îi spun: “Gall, am citit biblioteci întregi, am absolvit ASE, EMBA și am fost și trei ani la facultatea de drept doar pentru a-mi ține mintea ageră, am lucrat în corporații multinaționale ca director de marketing și strategie, de 9 ani fac muncă socială și trăiesc în cea mai needucată țară din Europa. M-am săturat de proști. Crezi că pot cere o autonomie și să separ România inteligență de România tâmpită? Cu banii ne mai descurcăm cum ne mai descurcăm, dar când dai de prost te sufoci, te ofilesti, te topești pe picioare.”
Nu era Gall un separaționist dar după această conversație cred că o să fie un pic mai atent, inclusiv la mesajele politice puturoase împachetate în poleială sclipitoare. Cred că a sosit timpul ca România să își pună problema existenței partidelor politice constituite pe criterii etnice. După 1989, în timp ce România rămânea o tiranie cu față umană în interior, în exterior a trebuit să pozăm mai democrați decât democrația însăși și uite așa am acceptat să apară pe scena politică partide etnice. Să le interzici manifestarea, după ce trecusem prin experiența partidului unic, părea un sacrilegiu.
Manifestări politice etnice într-un stat unitar de drept sunt o aberație, o contradicție în termeni. Partidele trebuie să unească în jurul unei ideologii, de stânga, de dreapta, de centru, etc., nu în jurul intereselor unui gup etnic. Statul de drept în sine are datoria să protejeze interesele tuturor cetățenilor ceea ce face ca astfel de partide să fie în cel mai bun caz redundante.
Când ele promovează ideea de separare, de autonomie devin organizații ce acționează fățiș și în mod direct împotriva statului de drept. Existența unor partide etnice crează dezechilibre și competiție nocivă între grupurile etnice. Partidele etnice cu o mai mare reprezentare vor împinge și promova agenda grupui etnic pe care îl reprezintă. Cum să răspundă partidele etnice cu o reprezentare mai redusă?
Doar statul trebuie să regleze nevoile cetățenilor, indiferent de etnie, în egală măsură, fără să se lase șantajat de formarea unei coaliții de guvernare. Singurii beneficiari ai autonomiei sunt liderii politici. Dacă în prezent ei sunt la mâna administrației și bugetului central, după dobândirea autonomiei ei devin stăpânii bugetului. Ei, familiile și prietenii lor devin noii regi ai regiunii separate. Viața celor mulți nu se schimbă niciodată în bine ci din contra.
Scoateți politicul din ecuația româno-maghiară și veți vedea că suntem frați. Timpul petrecut împreună ne-a adus la același numitor comun. Din păcate, în acest moment, acest numitor nu este măgulitor pentru niciun român. Doar prin educație mai putem schimba această realitate românească, nu prin demagogie politicienească fie ea naționalistă sau separaționistă.
Mugur Vărzariu este fotograf de documentar și realizator de film cu o recunoscută activitate în apărarea drepturilor omului la nivel internațional. Mugur poate fi urmărit și pe www.mugurvarzariu.com
