miercuri 08 octombrie
EUR 5.0916 USD 4.3652
Abonează-te
Newsweek România

Furtuni și ploi torențiale în București și alte 16 județe. Mașini avariate și copaci doborâți

Data publicării: 08.10.2025 • 08:50 Data actualizării: 08.10.2025 • 08:50
Furtuni și ploi torențiale în București - Foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ
Furtuni și ploi torențiale în București - Foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ
cod rosu
cod rosu

Meteorologii au emis avertizări cod roșu, portocaliu și galben de ploi și vijelii pentru jumătate din țară, inclusiv în Capitală. Pompierii au intervenit în peste 40 de localități din 16 județe și în București, în urma ploilor abundente și furtunilor violente.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că pompierii au acționat în 42 de localități din 16 județe – Argeș, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea și Vâlcea – precum și în municipiul București, în urma fenomenelor meteorologice extreme din ultimele ore.

Furtuni și ploi torențiale în București și alte 16 județe. Zeci de mașini avariate și copaci doborâți

„Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice s-au înregistrat efecte în 42 localităţi din 16 judeţe şi municipiul Bucureşti.

Forţele de intervenţie au acţionat pentru evacuarea apei din 8 case, 2 anexe gospodăreşti, 38 curţi, 9 imobile inundate, îndepărtarea unor elemente de construcţie de la 6 imobile şi degajarea a 46 copaci şi a unui stâlp de electricitate, fiind avariate 24 autovehicule”, a transmis IGSU, miercuri dimineață.

Citește și: OFICIAL Toate școlile și grădinițele din București, închise din cauza ciclonului Barbara

În județul Caraș-Severin, pe DN 6, în zona localității Armeniș, roci căzute de pe versant au lovit un autoturism aflat în deplasare.

„Nu au fost înregistrate victime. Traficul rutier s-a desfăşurat alternativ pe un sens de circulaţie”, a precizat Inspectoratul.

Situații similare s-au produs și în București, unde un copac s-a prăbușit peste un autoturism aflat în mișcare, în Sectorul 4.

Citește și: Cod roșu de ploi în București. Apa Nova mobilizează echipe extinse. Ce măsuri au fost luate

Două persoane se aflau în mașină în momentul impactului, dar, potrivit autorităților, acestea erau conștiente și au refuzat transportul la spital.

Furtuni violente pe litoral

Furtunile violente au afectat grav și litoralul. Toate manevrele portuare din județul Constanța au fost suspendate din cauza vântului puternic, potrivit datelor transmise de autorități.

În noaptea de marți spre miercuri, vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a vizitat Centrul de Coordonare, unde i-a fost prezentată situația la nivel național și măsurile luate pentru gestionarea efectelor furtunilor.

„Până la acest moment, la nivelul judeţelor vizate de avertizări, nu au fost semnalate probleme deosebite”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Cod roșu de ploi torențiale și inundații până miercuri

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), este în vigoare o avertizare cod roșu de ploi torențiale și abundente, valabilă până miercuri la ora 15:00, pentru județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, unde se pot acumula cantități de apă între 80 și 140 litri/mp.

cod rosu

Foto: Facebook/Meteoplus

Alte 14 județe din Muntenia, Moldova, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și Oltenia se află sub cod portocaliu de precipitații, iar zonele adiacente sunt vizate de cod galben.

Autoritățile au precizat că intervențiile pompierilor continuă în mai multe zone afectate de furtuni, pentru înlăturarea efectelor și evacuarea apei din gospodării.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră